Acum citesti
Transilvania Bike Trails Race – mini-concediul de „race” pe care îl asteptai

Transilvania Bike Trails Race (TBT Race) din regiunea Târnava Mare, este una din cele mai așteptate concursuri de mtb din România. Evenimentul are loc anul acesta pe data de 19 august. În ultima vreme organizatorii au înțeles că se poate mai mult decât doar un concurs de una sau mai multe zile. Cheltui destul de mult pentru a te deplasa la locul faptei doar pentru o zi și apoi să te întorci acasă. Însă dacă stai mai multe zile în zona respectivă, chiar dacă per total costurile sunt mai mari, câștigurile sunt și mai mari. Din acest motiv la TBT Race poți face un mini velo-concediu.

La TBT Race avem concurs și cicloturism.

Concursul oferă participanților două trasee de lungimi diferite pentru a se potrivi cu nivelul tău de pregătire. Avem traseul lung de 78 km și 1700 m diferență de nivel și traseul scurt de 42 km și 780 m diferență de nivel.

foto Traian Olinici

În mare concursul nu este greu. Nu dispune de zone tehnice deosebite, urcări dificile, zone expuse sau altitudine mare. Însă îl poți face greu dacă dorești să îl parcurgi în viteză cât mai mare, așa cum este și normal la un concurs. Singurul aspect care poate fi greu la acest concurs este faptul că lungimea de aproape 80 km este totuși destul de mare și-ți va solicita anduranța destul de mult. Așa că nu este deloc o idee rea să ai la tine câteva ajutoare cum ar fi geluri energizante și pentru hidratare băutură izotonică.

foto Traian Olinici

Traseele se desfășoară pe poteci special amenajate, drumuri forestiere, drumuri de țară, poteci de iarbă și ulițele din satele pe care le traversează.

Însă mare parte din traseul de concurs are loc pe rețeaua de poteci construită de Fundația ADEPT, special pentru biciclete. Este vorba de poteci pietruite practicabile pe orice vreme. Traseele șerpuiesc și străbat satele săsești pitorești răsfirate printre dealurile din Târnava Mare, cum ar fi deja celebrele Viscri, Saschiz, Meșendorf sau Cloașterf.

Doar cu ocazia concursului câteva din bisericile fortificate din satele pe care le parcurgem sunt traversate de traseul de concurs. Vei putea trece cu bicicleta prin curtea bisericilor. Este o senzație nouă pe care nu o regăsești oriunde.

Cicloturismul este însă poate și mai popular. Rețeaua de trasee pentru bicicletă a fost construită în primul rând pentru asta. Cum spuneam și la început, poți veni aici pentru o zi de concurs, dar la care să mai adaugi câteva pentru a pedala relaxat pe traseele din zonă. Până la urmă cu toții avem nevoie de o zi de încălzire și recunoașterea traseului înainte de concurs și o zi de revenire după concurs.

Pentru cei care stau în zonă mai multe zile organizatorii au pus la punct un program care începe de miercuri 16 august și se încheie duminică, a doua zi după concurs. Pe site-ul oficial al concursului, la secțiunea Program, te poți înscrie pentru o tură organizată în zilele de miercuri, joi și vineri.

Vei avea ocazia să vizitezi pe bicicletă biserica fortificată din Criț, biserica fortificată din Bunești, casa prințului Charles din Viscri, biserica fortificată din Viscri, fierarul din Viscri, centrul de ceramică din Saschiz, unde se fac și medaliile și trofeele concursului, biserica fortificată din Saschiz și Cetatea din Saschiz.

Organizatorii recomandă și cele mai bune locuri pentru pauza de masă, locuri în care conceptul “slow food” este la el acasă. Spre exemplu te poți opri la Casa Kraus din Criț. Este fosta casa parohială, acum restaurant și pensiune. Sau poți face o pauză la Bike Check Inn din Bunești, unde vei fi servit cu suc de soc.

Desigur și cazările sunt speciale aici. Majoritatea pensiunilor sunt amplasate în case săsești, acum renovate în stil tradițional și rustic. Poți găsi astfel de cazări în majoritatea satelor din regiunea Târnava Mare, de la Rupea până la Sighișoara. Multe din gazde oferă și mâncare în cunoscutul stil „slow food”. Dacă însă dorești ceva mai spartan poți sta și cu cortul. Organizatorii vor amenaja în zona startului un camping unde vei putea sta gratuit. Campingul va fi echipat cu toalete, dușuri, curent electric și va fi luminat. Deci deloc spartan până la urmă.

Noi am făcut toate acestea cu ocazia edițiilor anterioare și recomandăm cu căldură. Vom repeta experiența și anul acesta când vom pedala alături de copii, prieteni și familie pe traseele construite de Fundația ADEPT, trasee ce leagă toate obiectivele turistice menționate mai sus.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

13 − 2 =