Acum citesti
Nou în România – bicicletele pentru copii WoomBikes

Vremurile se schimbă în România și, deși încă se pune accent mare pe bicicletele pentru adolescenți și adulți, din ce în ce mai multe firme vin cu modele noi de biciclete construite special pentru copii. Special însemnând, printre altele, cadre corect adaptate înălțimii lor, manete de frână pentru mâini mici și nu în ultimul rând, greutăți mai mici.

WoomBikes este una din mărcile pe care le-am descoperit recent la Târgul de Biciclete București. Este o firmă nouă, inclusiv la nivel international. WoomBikes este o marcă de nișă, dacă îi putem spune așa, pentru că se ocupă exclusiv de biciclete pentru copii. Este un lucru bun pentru că nu mai ești distras de tehnologia sau vânzarea în masă a bicicletelor pentru adulți. Te poți concentra exclusiv pe dezvoltarea tehnologiei specifice tinerilor cicliști.

Povestea bicicletelor Woom pentru copii, a început destul de predictibil, în Austria. Christian Bezdeka, designer industrial și implicat în dezvoltarea bicicletelor mtb pentru echipa Simplon, împreună cu partenerul său Marcus Ihlenfeld, au început să caute biciclete potrivite pentru copiii lor. Cum pretențiile erau evident ridicate, nu au reușit să găsească ceva care să-i satisfacă. Așa că au decis să construiască propriile biciclete. După 4 ani de proiectare, dezvoltare și testare, primele biciclete Woom pentru copii erau disponibile pe piață în 2013.

Woom Bikes a ajuns în România în 2017, din dorința a trei prieteni de a oferi atât copiilor cât și părinților un produs care să îi încurajeze să petreacă timp împreună, să facă mișcare și nu în ultimul rând, să stea mai mult în mijlocul naturii. „Deși venim din zone profesionale ce aparent nu au legătura cu ciclismul (parenting trainer & coach, executive coach & kiteboarder, manager “corporatist” & instructor de ski), pasiunea pentru bicicletă ne-a adus împreună în această provocare pe care toți trei am acceptat-o”, spune Ștefan Firta – woom Rider. „Am observat că pe piața de biciclete din România, și nu numai, nu există o bicicletă de calitate pentru cei mici, proiectate exclusiv pentru ei. Astfel, ne-am propus să venim către părinții și copiii din România și să aducem aproape de ei un produs de top la nivel global.”

Există șase modele de biciclete Woom, primul fiind destinat copiilor de până la 5 ani, ultimul fiind echipat cu roți de 26” și destinat adolescenților.

  • Woom 1 – balance bike (fără pedale); greutate 3,5 kg; roți 12”; pentru copii cu vârste 1,5-3,5 ani și înălțime 82-105 cm;
  • Woom 2 – greutate 5,4 kg (plus pedale); roți 14”; pentru copii cu vârste 3-5 ani și înălțime 95-110 cm;
  • Woom 3 – greutate 6,7 kg (plus pedale); roți 16”; pentru copii cu vârste 4-6 ani și înălțime 105-120 cm;
  • Woom 4 – greutate 7,4 kg (plus pedale); roți 20”; pentru copii cu vârste 6-8 ani și înălțime 115-130 cm;
  • Woom 5 – greutate 8,5 kg (plus pedale); roți 24”; pentru copii cu vârste 7-11 ani și înălțime 125-145 cm;
  • Woom 6 – greutate 9,2 kg (plus pedale); roți 26”; pentru copii cu vârste 10-14 ani și înălțime 140-165 cm.
Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

three × one =