Acum citesti
Rotor lansează transmisia hidraulică pentru 13 viteze, pentru toate disciplinele

După ce în 2015 Rotor lansa prima transmisie hidraulică, azi compania continuă pe aceeași direcție oferind însă 13 viteze pentru schimbătorul spate, depășind cu 1 viteză consacrații Shimano și Sram. Denumită simplu Rotor 1×13, noul grup promite gamă mare de viteze, mai multe opțiuni pentru viteze și cadență mai bună. 1×13 are nevoie totuși de un nou butuc însă varianta 1×12 poate funcționa pe butucii deja existenți.

Inima noului groupset 1×13 este schimbătorul spate hidraulic din aluminiu. Este prelucrat CNC în Spania chiar de către Rotor. Aceste vine împreună cu caseta cu 13 pinioane, o parte fabricate din oțel și o parte din aluminiu. Variantele disponibile sunt de la 10-36 la 10-52 în funcție de disciplina ciclismului, asta pentru că noul Rotor 1×13 este anunțat a fi compatibil cu bicicletele de șosea, ciclocros, gravel și mtb.

Caseta cu 13 pinioane are totuși nevoie de un butuc special, oferit în acest moment doar de Rotor și denumit Rvolver. Este însă doar o variantă îmbunătățită a celor de la Shimano, acum cu spațiu mai mult pentru 13 pinioane.

Dacă ai de gand să achiziționezi acest gropuset însă nu ai încă și butucii, îl poți folosi pe butuci normali pentru 12 viteze. Tot ce trebuie să faci este să ajustezi șurubul de limită al schimbătorului. Toate casetele Rotor cu 13 pinioane pot fi folosite și doar cu 12 pinioane, eliminând pinionul cel mai mic de 10 dinți.

Shifterul este însă diferit. Întrucât indexarea schimbărilor vitezelor se face în interiorul schimbătorului, Rotor poate folosi actualul lor shifter Uno dedicat cursierelor. Se acoperă astfel toate disciplinele, de la cursiere la mtb.

Mulțumită faptului că mecanismul schimbării vitezelor este localizat în schimbător și nu în shifter, acesta din urmă este extrem de simplu. Tot ce face este să împingă lichid. Acest lucru permite ca întreg sistemul să fie foarte modular.

Schimbătorul spate 1×13 folosește un design deosebit, cu o patină deschisă. Cei doi scripeți mici sunt amplasați pe brațe diferite.

Schimbătorul dispune de un „ambreiaj” care tensionează lanțul lung necesar casetei 10-52t. Pentru a nu se lovi de patentele Shimano și Sram, Rotor folosește un întrerupător mecanic care detașează patina cu scripeți de mecanismul ambreiajului.

Noul schimbător spate Rotor 1×13 are o greutate anunțată de 350 grame. Casetele cu pinioane au 252 g varianta 10-39t și 330g varianta 10-52t.

Caseta cu pinioane este și ea deosebită, folosind un design standard Shimano pentru corp, dar amplasând pinionul mic 10t în afara corpului propulsor al butucului. Rotor a ales să rămână la spațierea specifică casetelor cu 12 viteze, pentru a păstra compatibilitatea cu actualele transmisii 12x și pentru a putea folosi în continuare lanțurile existente pentru 12 viteze.

Întrucât pinionul mic este poziționat în afara corpului propulsor, Rotor a reușit să ofere mai multe variante de casete cu viteze foarte apropiate, oferind asftel o gamă foarte mare, de 520%. Casetele disponibile sunt 10-36, 10-39, 10-46 și 10-52t. Se acoperă astfel cam toate disciplinele, de la șosea și contratimp, la trail mtb.

Dacă pentru a folosi caseta în varianta cu 12 pinioane, poți folosi un butuc standard, pentru a folosi toate cele 13 pinioane ai nevoie de butucul Rvolver de la Rotor. Și asta pentru că pinionul suplimentar are nevoie de 3 mm în plus. Din acest motiv flanșa butucului este și ea împinsă spre interior.

Chiar dacă butucul în sine este nou, acesta folosește totuși un corp propulsor standard care practic este amplasat cu 3 mm mai spre interior. Pentru acest sistem Rotor a lăsat standardul deschis. Așa că orice alt producător care dorește să ofere componente compatibile, o poate face în cadrul produselor proprii.

Shifterul nu este atât de complicat și poate fi folosit cu oricare din sistemele hidraulice de la Rotor, indiferent de numărul vitezelor.

Prețurile nu au fost încă anunțate însă Rotor spune că e posibil ca noul 1×13 să fie puțin mai ieftin decât gropusetul Rotor Uno și asta pentru că la 1×13 nu mai avem schimbător față. Disponibilitatea pe piață este anunțată pentru prima parte a lui 2019.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

eighteen − three =