Kona a lansat modelul de trail din carbon Process 134

0

Noul model 2020 Kona Process 134 e o bicicletă foarte versatilă de trail ce a fost proiectată să combine calitățile principale ale modelului Process 111 și a modelului cu cursă mai lungă 153. Noul model are cursa spate de 134 mm și furcă de 140 mm iar roțile pot fi de 29 sau 27.5, cadrul are o geometrie modernă iar suspensia reglată foarte fin face ca platforma oferită să fie foarte stabilă dar și energică pe aproape orice tip de trail.

Modelul 2020 Process 134 va fi disponibil cu cadru din carbon doar în varianta cu roți de 29, în timp ce versiunea de aluminiu va fi disponibilă atât cu roți de 29 cât și de 27.5. Cadrele din carbon sunt disponibile în mărimile S/M/L/XL iar cele din aluminiu mai au în plus și o versiune XS cu roți de 27.5.

Pe lângă redesenarea completă a cadrului ce e acum mai subțire, cea mai mare noutate este că noul Process 134 este complet din carbon. Modelele anterioare foloseau chainstay din aluminiu, dar Kona a decis să treacă la construcția full carbon. Rezultatul este o reducere importantă de greutate, cu prețul unei mici reduceri a rigidității în zona posterioară.

O privire rapidă dezvăluie eforturile de a subția cadrul modelului Process 134. Noul toptube este cu mult mai subțire pe toată lungimea iar Kona a micșorat puțin curburile cadrului pentru a nu sacrifica din rezistență și rigiditate (cu excepția chainstay-urilor moi din carbon). Pentru a mări spațiul pentru călcâi, seatstay-urile noului 134 sunt ceva mai subțiri ca înainte.

 

În comparație cu modelul extrem Process 153, modelul mai ușor și mai versatil 134 are stay-uri mai subțiri și folosește rulmenți mai mici la pivoți. Stack-ul e cu 5 mm mai mic decât la Process 153 ceea ce permite folosirea bicicletei la XC agresiv sau la trail.

Cu toate că seat tube-ul e curbat în spate, pot fi montate tije dropper destul de lungi. Bicicleta vine standard cu tije cu cursă de 125/150/170/200 mm în funcție de mărimea S/M/L/XL. Kona a scăzut totuși curbura seat tube-ului pentru ca lungimea efectivă a acestuia să rămână consistentă indiferent de cât de sus sau jos e poziționată șaua.

Noul Process 134 din carbon are rutare complet internă cu tuburi în afară de furtunul de frână din partea stângă, prin chainstay, iar pentru cei ce folosesc comenzile inversate Kona vine cu două porturi de intrare, pe fiecare parte a headtube-ului câte unul.

Inginerii Kona au făcut eforturi pentru ca să evite frecarea cablurilor și a lanțului de cadru. Datorită unei cleme rotative pentru cablu la pivotul interior, cablul schimbătorului nu se mișcă în și din chainstay la compresia suspensiei.

 

Brațul dintre chainstay-uri a fost reproiectat pentru a se îndepărta de monobloc reducând posibilitatea contactului cu lanțul ce se balansează. A fost adăugată de asemenea o nouă protecție de lanț cu numărul 134 inscripțonat iar o mică placă metalică previne afectarea carbonului chainstay-ului în caz de chainsuck.

Modelul Process din aluminiu păstrează rutarea externă, dar cablul schimbătorului spate merge prin chainstay iar în seat tube e un port pentru rutarea internă a cablului tijei dropper.

Kona a reproiectat urechea de schimbător pentru 134, aceasta fiind acum din două piese. Urechea este atașată în interiorul chainstay-ului cu un șurub ce intră prin partea opusă, apoi axul se înfiletează în aceasta. Filetele opuse asigură faptul că urechea nu se desface niciodată.

 

Modelul Process 2020 folosește amortizor spate 185x55mm, axul spate e de tipul Boost 148 mm iar monoblocul e de tipul PF92 cu prinderi integrate ISCG05. În spate modelul de carbon acceptă roți de până la 2.5 în timp ce modelul din aluminiu de 27.5 acceptă roți de până la 2.6. Prinderile de etrier de tip post-mount permit montarea discurilor de 140 mm pentru cei ce nu au nevoie de discuri mai mari și vor să mai scadă din greutate.

Kona a proiectat suspensia de pe Process 134 să fie mai progresivă decât cea de pe 153, ceea ce ajută la maximizarea cursei spate fără a atinge capătul acesteia. Platforma cu un singur pivot oferă un suport excelent la mijlocul cursei ceea ce ajută la urcare și oferă o senzație de oscilație pe coborârile ce ondulează. Tensiunea în lanț e afectată foarte puțin iar eficiența la pedalare e bună în orice punct al cursei, ceea ce face simplă accelerarea la ieșire din viraje.

La alegerea componentelor, Kona a încercat să ofere amortizoare spate pe care lumea să nu simtă nevoia să le schimbe. Cei ce iubesc amortizoarele cu arc le pot folosi cu succes. În față, modelele ieftine au furci ce pot fi ușor înlocuite cu modele mai performante.

Geometria pentru modelele de 29 din aluminiu și carbon e identică, în timp ce la modelul din aluminiu de 27.5 e diferită. Valorile pot fi studiate în tabelele de mai jos.

Iată în continuare modelele Process 134 disponibile:

Process 134 CD/DL – 5999$

 

Process 134 CR 29- $4,999

Process 134 DL 29- $3,699

Process 134 29- $2,399

Process 134 DL 27.5”- $3,699

Process 134 27.5” – $2,399

Process 134 29 va fi disponibil și sub formă de cadru cu amortizor și ax spate, atât din carbon cât și din aluminiu. Cadrul 134 CR DL 29 cu amortizor RockShox Super Deluxe Ultimate are prețul de 3299$ iar cel din aluminiu 134 DL 29 cu amortizor Deluxe Ultimate are prețul de 1699$.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații și imagini de pe bikerumor.com

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentCățărare Tre Cime di Lavaredo – Dolomiți
Articolul următorHope HB.130 speră să fie bicicleta perfectă de trail
Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ