Acum citesti
NOX COMPOSITES îmbunătăţeşte jantele existente şi lansează modele noi

Nox Composites şi-a îmbunătăţit linia de produse, prin articole noi sau prin upgradarea celor deja existente. Brad Stinson, cofondator al companiei, spune că au început să producă jante fără cant întrucât doreau să reducă zonele slabe, dar în acelaşi timp să producă jante cât mai uşoare. Problema de care se lovesc în general producătorii de jante din carbon este zona în care cele două părţi ale matriţei se unesc. Acea zonă este în general poziţionată în apropierea talonului anvelopei şi al cantului jantei. Însă aici este şi cel mai mare pericol pentru delaminare. Alte companii pornesc de la o jantă mai lată, fără cant, care este apoi creat prin prelucrare.

Nox-Composites-Skyline-Farlow-Teocali 1

Nox dispune de o altă procedură care le permite să ducă această zonă de îmbinare departe de peretele jantei, cum ar fi dedesubtul benzii fundului de jantă. Procedura se numeşte Rockguard HL şi poartă acest nume întrucât majoritatea problemelor la jantele din carbon se datorează pietrelor care lovesc această îmbinare a jantei.

Noua procedură, la care se adaugă un nou layup şi împletitură a carbonului, a permis companiei să creeze o jantă pentru cross country de 345g, denumită Skyline, fără a fi nevoie de compromisuri. Skyline va fi disponibilă în dimensiunile de 27,5 inch şi 29 inch cu greutăţile de 335g pentru 27,5 şi 345g pentru 29er.

Nox-Composites-Skyline-Farlow-Teocali 2

Teocali este un alt produs nou care se situează între Skyline şi jantele destinate All mountain-ului, fiind îndreptat spre Trail. Greutăţile sunt tot „la mijloc”, cu 350g pentru 27,5 inch şi 380g pentru 29er la o lăţime interioară de 26mm.

Pentru riderii mai agresivi modelul Farlow înlocuieşte seria AM. Jantele folosesc aceeaşi formă şi beneficiază de acelaşi avantaj al noului layup. Toate cele 3 jante folosesc acum şi perforaţii în unghi pentru spiţe pentru a reduce tensiunile din acestea.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

17 − fourteen =