Acum citesti
Noile frâne Formula Cura, pentru orice disciplină

În 1993 cei de la Formula lansau primul set de frâne hidraulice pentru biciclete. Și chiar dacă în ultima perioadă s-au aflat într-un con de umbră, acum fac eforturi serioase să revină în atenția publicului. Iar cu noile frâne Cura, s-ar putea să dea lovitura.

Câteva informații care mă duc cu gândul către această afirmație este scopul pentru care au fost create: de la enduro la downhill și de la cross country la all mountain, oricine ar trebui s-o folosească și să fie mulțumit, așa cum aflăm de la producător. O asemenea afirmație trebuie să vină cu susținerea solidă a performanțelor, iar cei de la Formula n-ar avea de ce să nu fie sinceri în priviința asta.

Designul este curat și simplu, maneta este cea mai ergonomică dintre toate construite de producătorul italian și de asemenea, aceasta este și prima frână cu ulei mineral pe care Formula o lansează pe piață. Maneta este construită din aluminiu și etrierul de asemenea. Acesta înglobează două pistoane mai mari, de 24 de mm, care ar trebui să asigura forța necesară de frânare, indiferent de traseul pe care te dai. Greutatea unei frâne, cu tot cu conductă și discul de 160mm este de 359 de grame, o valoare atractivă dată fiind aria foarte largă de utilizare a acestei frâne.

Trebuie să menționez și tehnologia Speedlock, care mi se pare absolut genială. Scoți conducta de frână și o bagi înapoi în manetă foarte facil, fără să pierzi uleiul mineral și fără să pătrundă aer în sistem. În ceea ce privește discurile, acestea sunt disponibile în varianta dintr-o bucată sau din două bucăți, cu spider-ul din aluminiu. Dimensiunile disponibile sunt de la 140mm până la 203mm în diametru.

via Formula

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

2 + 15 =