Noile Orbea Occam TR și AM sunt simplificate, mai ușoare și mai moderne

0

Noul Occam de la Orbea s-a simplificat, eliminând pivotul spate. Totuși lucrurile nu stau atât de simplu deoarece bicicleta are o geometrie nouă, noi mărimi de roți și anvelope, cursa suspensiei și designul cadrului fiind modificate. Astfel, modelele Occam TR și Occam AM par să fie mai capabile ca niciodată.

Având practic două platforme distincte, atât AM cât și TR folosesc o versiune îmbunătățită a platformei Orbea Advanced Dynamics Suspension. Prin eliminarea pivotului și axului din spate s-au adăugat seat stay-uri flexibile. Orbea spun că astfel au salvat 140 g și au crescut rigiditatea, accelerarea, bicicleta necesitând mai puțină întreținere. Asemănările însă se opresc aici deoarece modelul TR are o suspensie de 120 mm în spate și 130 mm în față cu furcă Fox 34 și amortizor Fox Float DPS EVOL în timp ce AM are suspensii de 150 mm, tot cu furcă Fox 34 dar cu amortizor Fox DPX2 metric.

Cele două modele diferă și la dimensiunea anvelopelor și roților. Modelul TR este proiectat pentru roți de 29 sau 27.5+ și este disponibil în oricare din cele două configurații, fără modificări ale cadrului. Dimensiunea maximă de anvelope este 27.5×3.0, dar modelul plus vine echipat din fabrică cu anvelope Maxxis de 2.8. Nu există ajustări ale cadrului, furci diferite sau cuveți speciali pentru schimbarea tipului de roți, înălțimea monoblocului fiind foarte puțin diferită între cele două configurații, în mod normal puțin mai mică la echiparea cu 27.5+ în funcție de combinația de jante și anvelope.

Pe de altă parte, Occam AM folosește roți standard de 27.5 cu anvelope de 2.4 în toată gama. Atât modelul AM cât și cel TR folosesc butuc Boost 148 în spate și stay-uri mai scurte pentru a face loc anvelopelor mai mari.

Seria M are cadrul din carbon monococă iar cea H din aluminiu triple butted. Ambele au cablurile rutate intern, inclusiv pentru tija dropper, protecție integrată a cadrului, prindere de etrier post mount în interiorul triunghiului spate și prindere ISCG05. De asemenea bicicletele au ghidoane, jante și anvelope mai late, în concordanță cu tendințele moderne din domeniu.

Transmisiile sunt în general 1x iar echipările au și tije dropper. Unghiurile furcii sunt mai mici, reach-ul mai mare, chainstay-urile mai scurte, geometria fiind în general mai modernă. Sunt disponibile noi mărimi, TR fiind acum disponibilă și în mărimea S iar AM în mărimea XL, ambele modele acoperind acum gama de mărimi S-XL.

Occam AM va fi disponibil în trei versiuni din carbon și trei din aluminiu în timp ce TR va primi patru versiuni din carbon și trei din aluminiu, ambele cu câte o variantă cu roți +. Prețurile și data de la care vor fi disponibile nu sunt încă anunțate.

Pentru mai multe informații vizitați pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ