Noutăți Cube pentru 2016

0

eb-sus

Ca în fiecare an, cei de la Cube au avut unul dintre cele mai mari standuri, unde au prezentat toate bicicletele și accesoriile pentru 2016. Noi ne vom concentra însă pe noutăți, căci acestea sunt cele mai importante vești pentru sezonul ce urmează. Pe scurt, Cube împrospătează gama Stereo, lansează un Fat Bike dar și noul TWO15, pentru downhill.

cube-eurobike-2016-9
Cube AIM, cel mai popular model de pe piața locală, în versiunea 2016.

Noul Stereo este o gamă de biciclete full-suspension, construite pentru All-Mountain și enduro. Astfel, bicicletele din gama Stereo 120 sunt disponibile cu cadru din aluminiu sau carbon și au roți de 27.5 sau 29 de inch, așadar, oferă o vastă libertate de a alege modelul potrivit. Dimensiunile cadrelor sunt de 16, 18 și 20 de inch pentru bicicletele cu roți de 27.5 inch și de 17, 19, 21 sau chiar 23 de inch pentru bicicletele cu roți de 29 de inch.

cube-eurobike-2016-18
Stereo 120.

Ca regulă generală, pipa este mai scurtă, pentru toate modelele (cu suspensii de 120, 140 sau 160mm), cablurile sunt trase prin interiorul cadrului, iar unghiul seat tube-ului este acum o idee mai drept. Spre deosebire de vechiul cadru din carbon, noul Stereo HPC a pierdut în greutate nu mai puțin de 400 de grame, cântărind fără amortizor, 2.5 kg. Chainstay-ul este mai scurt, făcând bicicleta mai agilă.

cube-eurobike-2016-19
Stereo 140.

Pentru segmentul de enduro este disponibil noul Stereo 160, în versiunea de top botezat C68. Impresionantă este greutatea cadrului acestei biciclete, punând pe cântar doar 2.15 kg cu tot cu amortizor! Astfel, în echiparea de vârf cu Shimano XTR, Fox 36, amortizor Fox Float X, bicicleta cântărește doar 12.5 kg și este oferită pentru 6.500 de euro. În ceea ce privește versiunea din aluminiu, aceasta este cu aproximativ 400 de grame mai ușoară decât modelul precedent. Ambele cadre sunt pregătite pentru noul standard de prindere al schimbătorului de foi (Side Swing) și pentru montarea unei transmisii electronice.

cube-eurobike-2016-23
Stereo 160 C68.
cube-eurobike-2016-22
Stereo cu roți de 29 de inch, cadru din carbon și echipare de top.

Fatbike-ul din gama Cube va fi botezat Nutrail și va fi disponibil în trei versiuni de echipare, iar prețul variază de la 1.999 până la 3.999 de euro. Cube promite că acest cadru va oferi un spațiu mare pentru anvelopă, putând fi montate chiar și cele mai late din segment (4.8 inch). O tijă de șa telescopică va face parte din dotarea standard a bicicletei.

cube-eurobike-2016-16Nu în ultimul rând, cei de la Cube s-au axat și pe construcția unei biciclete cu roți 27Plus. Aceasta va fi lansată tot sub numele de Stereo, va fi un full-suspension cu suspensii de 150mm și va fi dotat cu anvelope cu o lățime de 2.8 inch. Prețurile ar urma să varieze între 3.500 și 4.500 de euro. Restul de modele pot fi admriate în galeria de mai jos.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ