Acum citesti
Red Bull Velodux, concurs de ciclocros cum doar taurul înaripat putea face

Peste numai câteva zile, în ziua de 8 noiembrie mai precis, Philippe Gilbert, Julien Absalon, Lukas Flückiger, Roger Rinderknecht și Ralph Näf își dau întâlnire. Nu, nu vorbim despre un eveniment de presă sau un dineu oficial la care sunt invitați așii pedalelor, ci despre o competiție la care vor participa cu toții. Bine, bine, veți zice voi, cum am făcut-o și noi, dar primul dintre ei e cu șoseaua, restul cu mountain bike-ul și fiecare se pricepe la felia lui. Heh, dar am zis deja că Red Bull pune la cale nebunia cu pricina!

velodux

Dacă se poate zice ceva cu siguranță despre respectiva băutură energizantă este că reprezintă o marcă foarte puternică. Așa, și că știe face evenimente care trec foarte observate, cum va fi cazul Red Bull Velodux, o cursă de ciclocros urban programată pentru sâmbăta aceasta în orășelul elvețian Estavayer-le-Lac. Despre invitații de onoare am vorbit deja și nici nu vrem să ne gândim ce balamuc va ieși pe malul Lacului Neuchâtel, cu atât mai mult cu cât traseul va testa îndemânarea celor prezenți din greu. Să nu uităm că pe parcursul turei de 2,8 kilometri se regăsesc pietre cubice, scări, obstacole de sărit și secțiuni de wall-ride, pe când o parte a buclei va fi intenționat udată din abundență. Formatul este de asemenea unul interesant, căci se va participa pe perechi, sub formă de ștafetă, aceasta fiind predată după completarea câtui un tur de către fiecare coechipier. Deci, să ne pregătim de ciclocros cum nu l-am mai văzut până acum!

 

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

fifteen − 14 =