Acum citesti
River City Reacharound te ajută să pui aripi adevărate pe cursieră

river-city-bicycles-reacharound-bicycle-fenderToamna și pe vreme ploioasă multă lume nu mai folosește bicicleta datorită apei și a murdăriei, în special a faptului că te stropești din cap până în picioare. Evident, cu un set de aripi complete acest lucru este aproape eliminat și cine vrea poate să își monteze așa ceva… dacă bicicleta îi permite. La cursiere însă, nu de puține ori furcile și în special frânele nu permit prinderea unui set de aripi, iar acele modele de plastic cu prindere rapidă nu oferă protecție serioasă. Așa că bicicletele rămân în magazie nefolosite. Reacharound e un accesoriu care rezolvă această problemă!

river-city-bicycles-reacharound-bicycle-fender-mountsCei de la compania River City Bicycles din Portland au venit deci cu această soluție, sistemul de prindere Reacharound pentru cursiere. Acest sistem este compus din niște prinderi care ocolesc zona strâmtă a frânei și a furcii, permițând montarea unor aripi care eventual vor fi decupate în porțiunea respectivă pentru a se potrivi. Kit-ul vine în pachet cu un set de instrucțiuni de montaj, inclusiv sfaturi despre cum ar trebui tăiate aripile pentru ca să încapă. Prețul de doar 15 USD nu e mare față de fericirea de a pedala pe asfaltul ud în pace…

Mai multe informații puteți afla de pe pagina producătorului.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

four × one =