Roata electrică Evelo Omni Wheel care se instalează pe bicicleta pe care o ai deja

1

Evelo este o companie care produce biciclete electrice de toate felurile. Dar, pentru a-i ajuta pe cei care deja au o bicicletă şi nu doresc să mai cumpere una electrica sau au o bicicletă tip cargo pe care vor să o facă electrică, Evelo a creat roata electrică Omni Wheel, o roată faţă ce se poate instala pe aproape orice bicicletă. Roata integrează tot ce este nevoie – acumulatorul cât şi motorul electric. Din acest motiv compania spune că roata poate fi instalată pe aproape orice bicicletă cu roţi de 26 sau 28 inch.

roata electrica Evelo Omni Wheel 1

Un alt beneficiu este faptul că această roată costă mult mai puţin în comparaţie cu o întreagă bicicletă electrică. Roata este livrată împreună cu o telecomandă fără fir ce se instalează pe ghidon cu ajutorul căreia reglezi ajutorul de care ai nevoie. Însă telecomanda nu este o acceleraţie, roata lucrând în paralel cu puterea cu care pedalezi tu. În acelaşi pachet mai este livrat şi un senzor ce se instalează în jurul rulmentului pedalier pentru a lucra împreună cu funcţia de asistenţă la pedalare.

roata electrica Evelo Omni Wheel 2

Evelo Omni Wheel va fi disponibilă pe piaţă începând cu martie 2015 aşadar în acest moment se pot face deja comenzi.

Specificaţii:

–          Dimensiuni: 26 inch şi 700c
–          Greutate: 8,6 kg
–          Compatibilă cu frână pe disc sau v-brake
–          Motor de 350W care oferă o viteză maximă de peste 30 kmh
–          Autonomie 24-64 km. Reîncărcare în 4 ore
–          Fiind roată faţă instalarea este extrem de uşoară
–          Telecomandă inclusă. Nu este nevoie de smartphone

Roata costă între 999 şi 1.049 $ – în funcţie de dimensiune, pentru o autonomie de 24-40 km sau 1.249-1.299$ pentru o autonomie de 40-64 km. Toate motoarele sunt de 350W, unul destul de mari comparativ cu bicicletele electrice în general.

[vimeo id=”111952648″ width=”600″ height=”350″]

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentAbordarea unui traseu de biciclete la munte, iarna
Articolul următorHermes Sport oferă butuci Jamaican Teal în ediţie limitată
Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ