Acum citesti
Rocky Mountain Instinct 29 vine îmbunătățit în 2018

Rocky Mountain Instinct 29 este o prezență constantă în gama producătorului în ultimii ani, dar pentru 2018 aceștia au venit cu îmbunătățiri pentru a o face mai performantă pe trail. Suspensia a fost îmbunătățită și adusă la 140 mm, chip-urile multi-poziție Ride-9 au fost modificate iar geometria a fost regândită pentru trail.

În plus, Rocky Mountain au pregătit o ediție specială BC Edition care are o suspensie proprie cu geometrie fixă și o cursă mai lungă, special concepută pentru North Shore.

Noul Instinct se redefinește ca un bike de trail adevărat, cu 140 mm de cursă la ambele capete. În plus, bicicleta dotată cu butuci Boosta devenit mai rigidă, chiar cu 47.7% pe direcția laterală!

Mici modificări au fost aduse și formei și funcționării suspensiei Horst link, fiind promise o funcționare mai fină și un răspuns mai bun, dar și o eficiență superioară la pedalat. Chip-ul Ride-9 de la baza amortizorului a fost și el modificat pentru a oferi utilizatorilor posibilitatea de a regla comportamentul bicicletei mai mult pentru a o face perfectă pentru stilul lor.

Stabilă dar agresivă, cu un reach modern mărit, unghiul furcii micșorat și monoblocul coborât, Instinct păstrează chainstay-urile scurte și seat-tube-ul înclinat pentru a fi cel mai versatil MTB din gama Rocky Mountain. Dacă se dorește, se pot monta chiar și anvelope 27.5+!

Ediția specială BC Edition are același cadru ca restul modelelor, dar primește o cursă mai lungă pentru trail-uri mai agresive. Cu un braț al suspensiei propriu și un amortizor cu cursa mai lungă, BC renunță la chip-ul Ride-9.

BC Edition are cursa spate de 155 mm iar în față e montată o furcă de 160 mm, fiind practic unul dintre cele mai capabile modele 29 de pe piață. Rocky o denumește un monstru agresiv pentru trail, gata să atace cele mai tehnice linii, să zboare prin curbe și să treacă cu roțile imense peste orice îi stă în cale. Toate acestea însă fără a renunța la eficiența cățărării și posibilitatea de a monta anvelope 27.5+

Reproiectarea suspensiei s-a orientat mai mult pe obținerea unei funcționări mai progresive pentru a accepta cursa mai lungă și a oferi suport mai bun la sag-ul ideal. S-a mărit protecția la balans la pedalat, lucru ce îmbunătățește și comportamentul pe obstacole mici.

Rocky Mountain au schimbat și alte mici detalii care duc la o bicicletă cu o funcționare mai rafinată. Printre acestea putem aminti trecerea la ax thru în locul QR-ului clasic, rulmenți cu acces dintr-o singură parte la suspensie pentru protecție și rezistență mai mare, butuci Boost, prinderi de etrier PM pentru 180 mm, amortizoare metrice și chainguide integrat în chainstay.

Și chip-ul Ride-9 este la o nouă generație, fiind construit pentru a fi mai ușor și mai subțire, oferind însă tot nouă poziții diferite pentru a adapta geometria și suspensia la propriile preferințe.

Există acum spațiu pentru anvelope maxime de 29×2.6 sau 27.5×2.8 – chiar 3.0 dacă nu au crampoane foarte mari. Toate modelele primesc cuveți FSA Extend-O-matic și includ un al doilea set de cuveți mai înalți pentru trecerea la 27.5+ fără a afecta comportamentul bicicletei.

Rutarea cablurilor a fost de asemenea îmbunătățită, cu porturi largi și canale interne pe toată lungimea. Instinct funcționează atât cu transmisii mecanice cât și electronice și e pregătită pentru suspensia Fox Live și tijă dropper în același timp. Este totuși optimizată pentru transmisii 1x, ceea ce a permis folosirea unui braț al suspensiei principal mai lat și mai rigid. Toate mărimile de la S la XL au loc pentru un suport de bidon în triunghiul principal.

Greutatea cadrului cu amortizor este de 2310 g și de 2550 g pentru modelul BC cu cursă lungă.

Instinct 29 este disponibilă atât cu cadru din carbon cât și din aluminiu. Modelul cu cursă lungă Instinct Carbon 90 BC Edition este disponibil sub formă de cadru la 2800 USD sau ca bicicletă completă la 5900 USD și este cel mai scump model din gamă.

Instinct Carbon 90 BC Edition are o greutate completă de 13.4 kg și folosește o transmisie SRAM GX Eagle, frâne Code R, suspensie Fox Performance Elite și roți Stans Flow.

Există trei modele ce folosesc cadrul din carbon Smoothwall cu chip Ride-9. Modelul de top este Instinct Carbon 70, costă 5300 USD și cântărește doar 12.4 kg, fiind echipat cu GX Eagle și frâne Guide R, suspensie Fox Performance Elite și roți Stans Arch.

Modelul Instinct Carbon 50 are triunghiul spate din aluminiu iar cel din față din carbon Smoothwall, păstrează transmisia GX Eagle dar trece la frâne Level TL, suspensie Performance și roți mai ieftine de la Sun.

Instinct Carbon 30 are același cadru dar folosește transmisie NX și suspensii RockShox.

Există și două modele cu cadru din aluminiu. Instinct Alloy 70 costă 4200 USD, are transmisie GX Eagle și suspensie Fox Performance Elite.

Instinct Alloy 50 costă 3200 USD și folosește o transmisie SRAM GX 1×11 și suspensie Fox Performance.

Toate modelele noi Instinct 29 vor fi disponibile de la jumătatea lui octombrie 2017, dar un număr mic de modele este deja disponibil pentru doritori. Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații și imagini de pe bikerumor.com

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

nineteen + 4 =