Acum citesti
S-a dat startul înscrierilor la Campionatul National Enduro MTB – Straja

Pentru prima data in Romania, 2019 Campionatul National MTB Enduro (CN) este organizat ca etapa distincta si nu face parte din seria Cupei Nationale Enduro.

Foto: Tibi Hilă

CAMPIONATUL NATIONAL este organizat de Federatia Romana de Ciclism in parteneriat cu un club sportiv afiliat. Nu exista o legatura directa intre CN si etapele de Cupa Nationala Enduro (CNE). Totusi, se aplica regulamentul specific CNE, iar sistemul de punctaj din CNE este folosit ca baza pentru a stabili oridinea valorica a sportivilor.
Inscrierile pentru Campionatul National Straja Enduro sunt deschise:
http://cnenduro.ro/inscriere/

Concursul va avea loc în perioada 24-25 august 2019 și se va desfășura într-un format tip raliu care cuprinde 4 probe speciale, cronometrate. Pe lângă traseele Lupilor și Baloo, deja consacrate, se vor adăuga două noi poteci, în zona superioară a stațiunii cu Startul de pe vârful Mutu. În general, potecile pe care se va desfășura concursul sunt de coborâre, dar au și segmente de urcuș. Sâmbătă, 24 august, va fi o zi dedicată recunoașterii traseelor, iar în dimineața zilei de 25 august se va derula competiția propriu-zisă.
Mai multe detalii despre eveniment găsiți consultând pagina competiției Straja MTB Enduro: https://cnenduro.ro/straja-enduro/

Startul general al concursului va fi in zona Terasei Montana din stațiunea Straja, unde va avea loc și premierea după concurs.
Numărul maxim de participanți la start este de 150 de persoane. Concurenții vor fi împărțiți pe categoriile:
Hobby (nu necesită licență FRC),
Feminin, Juniori:15 – 18 ani, Masculin: 19-29 ani, Masculin: 30 – 39 ani și Masculin 40+ (toate aceste categorii necesită licență).
Participanții cu vârsta sub 18 ani beneficiază de înscriere GRATUITĂ la acest concurs.
Termenul limită pentru înscriere este joi 22 august ora 20.

Cursa reprezintă o provocare lansată tuturor pasionaților de ciclism montan și este organizată de Fundația Noi Orizonturi Lupeni, în parteneriat cu Asociația Bike Attack Reșița, Federația Română de Ciclism și Asociația pentru Dezvoltarea Mountain Biking-ului din România.

Evenimentul este susținut și se datorează partenerilor: E-Distribuție Banat și Primăria Municipiului Lupeni.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

1 × one =