Acum citesti
Scott Scale 29 RC – cel mai ușor hardtail 29er din lume

Scott Scale 29 RC le are pe toate și încă ceva în plus: este cel mai ușor 29er din lume. Lista de „goodies” începe cu cadrul, este completată de componente și se încheie cu performanțele remarcabile pentru a puncta în clasamentul celor mai ușoare biciclete de munte construite vreodată.

La nivelul cadrului, inginerii de la Scott nu au creat doar un agregat din carbon ultra ușor ci i-au dat acestuia o formă care-l poziționează la ani lumină distanță față de unii concurenți. Bascula cadrului spre exemplu este realizată din segmente foarte înguste, oferind o notă exclusivistă dar și elegantă lui Scale 29 RC. Rolul acestora este de asemenea de a prelua șocuri pe trasee denivelate. Apoi se fac remarcate zonele headtube-ului și bottom bracket-ului: sunt masive pentru a oferi o rigiditate foarte bună cadrului dar în același timp sunt „sculptate” excelent cu linii fluide.

Echiparea face parte din meniul crème de la crème. Sram XX spre exemplu este prezent la nivelul sistemului de transmisie, pe când de preluarea șocurilor din teren se ocupă o furcă Fox 32 F29. Ca să nu te mai țin în suspans, greutatea lui Scale 29 RC este de doar 9.6 kg. „Beat this!” cum ar spune americanii.

via Scott

Vezi Comentarii (2)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

eighteen − ten =