Acum citesti
Silca Viaggio e o pompă premium pliabilă cu senzor Bluetooth

Silca spune despre ultima lor pompă de șosea Viaggio că e o pompă de voiaj compactă, dar poate fi mai bine descrisă ca o pompă de dimensiuni mari, premium, cu toate funcțiile necesare, pentru cicliști care au probleme de spațiu la transport. Este un obiect util pentru cei ce călătoresc des cu bicicleta în bagaj, în special la competiții.

Ideea pentru pompa Silca Viaggion a venit de la experiențele prietenilor proprietarului firmeli Josh Poertner încă dinainte ca acesta să cumpere marca italiană de pompe în 2013. Într-o încercare de a simplifica transportul bagajelor la Cape Epic, aceștia au cumpărat o pompă de podea de acolo însă aceasta afișa presiuni eronate și le-a creat mari probleme. Ideea lui Poertner a fost să creeze cea mai bună pompă de voiaj, care să fie fiabilă și precisă însă să se plieze într-un volum mic pentru transport.

Pentru prețul deloc de neglijat de 275 $ cumpărătorul primește o pompă făcută să reziste de la Silca, cu componente interne ce se pot schimba, corp din aluminiu 6061 și piston complet din metal, valvă clasică capitonată cu piele și un adaptor de calitate Silca Hiro Presta pentru valve Schrader.

Pentru a fi ușor de transportat, pompa de 57 cm Viaggio oare picioare pliabile și un mâner din aluminiu prelucrat CNC de aceiași formă cu cel al pompei SuperPista Ultimate. Mânerul se demontează și se atașează în lateralul corpului pompei, după care furtunul de 99 cm se pliează și el în siguranță. Pompa include și o geantă rulată și impermeabilă cu buzunare pentru scule.

Pompa Viaggio nu are manometru, folosind în schimb un senzor iGauge în interior care comunică prin Bluetooth cu o aplicație de smartphone care afișează aerul pompat. O baterie 2032 oferă 100 de ore de citire și se poate înlocui foarte ușor.

Pompa este potrivită pentru aplicații de la cross la velodrom iar senzorul iGauge are o acuratețe de 1% și o precizie de 0.5 psi. Nu se oferă o gamă de presiuni de funcționare, dar Silca spune că pompa poate introduce ușor aer la presiuni de velodrom iar valvele sunt proiectate să reziste la mai mult de 250 psi.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

nine − 6 =