Acum citesti
Surly Midnight Special s-a adaptat la standardele moderne
Pacer se remarcă în colecția de biciclete Surly cu anvelope mari. Pentru Surly, Pacer a fost mereu cursiera din colecție, specializată pe șosea – până acum! Midnight Special este un cadru complet nou, dar păstrează ceva din originalul Pacer, chiar și câteva tuburi ale cadrului. Noul Midnight Special e construit în jurul ideii road plus, pentru a crea o bicicletă care să se comporte excelent atât pe șosea cât și pe teren mai dificil – o bicicletă pentru utilizare zilnică pe toate tipurile de drumuri.

Midnight Special este în mod evident un Surly, dar înglobează un număr impresionant de noi standarde. În față e un headtube de 44 mm pe care se poate monta dacă se dorește o furcă conică din carbon (dar vine din fabrică tot cu modelul din oțel 4130). Prinderile de etrieri sunt flat mount. Triunghiul principal din oțel cromat 4130 ED are o mulțime de prinderi pentru portbagaje și aripi. Ambele roți au ax thru de 12×100 respectiv 12×143 mm, chiar dacă acestea se introduc în cadru în mod clasic, prin culisare.

Surly a construit bicicleta în jurul anvelopelor WTB Horizon 650bx47 mm, dimensiunea maximă acceptată fiind de 650bx2.2 sau 700cx42mm.

Midnight Special oferă un număr impresionant de mărimi, întro 40-64 cm.

În echipare completă, Midnight Special include o transmisie SRAM Rival 22 2×11 cu angrenaj 50/34t SRAM S390 și casetă Sunrace 11-32. Frânele sunt TRP Spyre mecanice cu prindere flat mount iar roțile au jante Alex XD Elite cu butuci Formula. Prețul pentru bicicleta completă este de 1799 $ iar cadrul în set cu furca au un preț de 625 $, fiind deja disponibile la distribuitori.
Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.
Informații de pe bikerumor.com
Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

fourteen + twelve =