Acum citesti
T-Rack, portbagaj pentru transportul obiectelor lungi

Chiar dacă nu e pentru toată lumea, cei ce au nevoie să transporte cu bicicleta obiecte lungi vor fi încântați de noul portbagaj T-Rack. Este foarte greu de transportat pe bicicletă obiecte lungi ca un skateboard, bețe de hockey, rachetă de tenis sau chiar schiuri fără un sistem special.

Echipa din spatele sistemului T-Rack e un grup de prieteni care au magazine spearate de biciclete și skate în Viena. Cum sunt pasionați de ambele sporturi, nu au fost niciodată mulțumiți de cum stă un skateboard legat pe un portbagaj clasic și au știut că se poate mai bine.

T-Rack este o prindere simplă dar rezistentă din aluminiu ce se atașează la orice portbagaj standard. Cu o clapetă cu arc și un material gros caucicucat și aderent, T-Rack anunță că e capabil să transporte orice, de la skateboard-uri la undițe precum și multe materiale sportive. Și include și un desfăcător de bere!

Un exemplu interesant e transportul schiurilor, care oricum ai face e incomod. Cu T-Rack se poate face asta fără să incomodeze!

Portbagajele se vor livra începând din martie. Prețul acum pe Kickstarter e de 70 Euro fără transport, existând pachete împreună cu portbagajul de bicicletă pentru cei ce nu au unul.

Pentru cei interesați, există șansa de a câștiga un T-Rack gratuit, imaginând ce obiecte s-ar mai putea transporta cu acesta. Concursul are loc pe pagina de Facebook T-Rack și își va anunța câștigătorii pe 26 noiembrie, căutați #whatwouldyoucarry

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

13 − 2 =