Acum citesti
Tijă de șa reglabilă pentru Cross Country, de la Vecnum: moveLOC xc

Foarte mult așteptate, în pricipal datorită greutății scăzute, noile tije de șa reglabile încep să-și facă apariție în peisaj alături de noi producători care își dedică activitate, cel puțin momentan, unui singur produs.

Vecnum este un exemplu, care momentan se concentrează pe producția a două tije reglabile, ambele foarte ușoare luând în calcul cursa și diametrul. Prima, moveLoc 2, cântărește 490 de grame cu tot cu comandă și cu o cursă impresionantă de 140mm, fiind astfel conform producătorului, cu 20% mai ușoară decât orice alt produs similar de pe piață. Dar și mai impresionant este faptul că poți opta pentru o variantă cu o cursă de 200mm!

Revenind la tija pentru Cross Country, aceasta poartă denumirea de moveLOC XC și are un preț de pornire de 369 de euro, așadar nu foarte diferit de concurență. Lungimea totală a acesteia este de 380mm, iar cursa de 100mm, absolut suficientă pentru competițiile de XC. Însă dacă dorești să scurtezi tija, în cazul în care cadrul nu permite inserarea suficientă a acesteia, o poți tăia până la 40mm. Astfel, mai reduci 11 grame din cele 380, cât cântărește netăiată. În cele 380 de grame este inclusă desigur și comanda ce se montează pe ghidon.

Tragerea se face cu cablu, este disponibilă în diverse diametre (30.9, 31.6 sau 34.9mm) și are un buton extra în cazul în care cablul cedează (ceea ce este foarte puțin probabil oricum). Însă este bine de știut că ai o variantă de rezervă. Butonul poartă denumirea de FailSafe. Tija este mecanică și promite o durată de viață foarte mare, datorită sistemului simplu dar și datorită materialelor de calitate.

via Vecnum

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

5 − 3 =