Acum citesti
Toate căștile Specialized vin în 2019 cu MIPS sau MIPS SL, unele și cu senzor de accident ANGi

Accidentele se întâmplă când te aștepți mai puțin. Nimeni nu se așteaptă să aibă un accident, dar din când în când lucrul acesta se întâmplă. Acum ANGi vine în ajutor.

Una dintre noutățile de la Specialized, ANGi este un senzor smart de accident ce se atașează la cască. Echipamentul de dimensiunea unei monede are o greutate de doar 10 g și este echipat cu senzori de impact și de rotație pentru a detecta dacă ai fost implicat într-un accident sau chiar și dacă s-a dezvoltat suficientă forță de rotație să afecteze creierul.

În cazul unui incident, senzorul comunică cu aplicația Specialized Ride care va anunța contactele de urgență și le va trimite ultimele coordonate GPS disponibile. În cazul în care nu există semnal GSM, aplicația poate funcționa pe bază de timp. Dacă e planificată o ieșire de 3 ore se poate programa aplicația ca după 3 sau 4 ore, dacă nu te întoric, să dea alarma chiar dacă telefonul nu e în raza de acoperire. Se poate programa și timpul disponibil pentru dezactivarea alarmei în cazul unui accident, ceea ce e util pentru a preveni alarmele false.

Toate acestea au mai fost prezente pe un produs anterior, ICEdot, al cărui dezvoltator Chris Zenthoefer a trecut la Specialized unde a dezvoltat o versiune mai avansată – ANGi. Cu Specialized în spatele proiectului, ANGi beneficiază acum de o aplicație mai puternică în spate și sunt în curs de implementare funcționalități mai avansate. În acest moment Specialized Ride App e compatibilă cu Strava deci se poate rula Strava cu toate funcționalitățile acesteia prin Ride App. Planurile următoare includ conectivitate ANT+ și Bluetooth pentru a se putea conecta la computere, senzori de putere, etc…

Mai multe modele de căști Specialized vor fi disponibile cu ANGi gata instalat, la un preț suplimentar de aproximativ 25$. Este o ofertă bună deoarece toate modelele de căști Specialized sunt acum disponibile cu MIPS, doar acesta mărind prețul căștii cu 25$.

Sistemul ANGi va fi disponibil și separat la prețul de 50$ iar atât sistemul separat cât și căștile vor avea inclus abonamentul pe un an, în valoare de 30$. Căștile care acceptă ANGi vor avea un loc special de prindere pentru acesta, undeva în zona din spate.



O mare îmbunătățire la Specialized este că acum toate căștile vin echipate standard sau cel puțin opțional cu MIPS, modelele mai ieftine având și versiuni fără. Până acum MIPS era disponibil doar pe câteva modele de top. Specialized spun că la momentul respectiv nu erau complet convinși de eficiența sistemului, dar studiile Virginia Tech i-au convins că o cască cu MIPS e o cască mai sigură. Asta i-a făcut pe cei de la Specialized să ia sistemul MIPS și să incerce să îl îmbunătățească.

Asta a făcut să apară noul sistem MIPS SL care momentan e exclusiv pe produsele Specialized. În loc să se bazeze pe adăugarea de interioare din plastic pe căști pentru care acestea nu au fost proiectate, sistemul SL folosește prinderi mici pentru căptușală, aceasta având la contactul cu casca un material ce oferă frecare redusă. Acest lucru aduce toate beneficiile MIPS dar într-un sistem mai ușor, mai ventilat și prietenos în același măsură cu cei fără păr și cu cei cu părul lung. MIPS SL se regăsește pe modelele echipate cu ANGi Ambush și S-Works Prevail II în timp ce modele ca Propero II vor fi echipate cu ANGi dar vor primi sistemul standard MIPS.

Concluzia e că în 2019 toate căștile Specialized vor fi echipate cu sistemul MIPS iar o mare parte din ele vor include senzorul ANGi pentru un preț suplimentare de doar 25$, preț combinat pentru MIPS și ANGi. Pentru cei ce nu vor să folosească ANGi, acesta se poate demonta și rămâne casca simplă echipată cu MIPS. Aproape toate modelele și variantele sunt deja disponibile la distribuitorii Specialized.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

19 + 5 =