Acum citesti
Upside Rack transportă bicicleta invers, ca pe vremuri

Upside-Racks-universal-roof-rack-bike-system-2Acum ceva ani buni, portbagajele de bicicletă erau ceva exotic pe la noi iar unul dintre cele mai folosite metode de a transporta una cu maşina era să o întoarcem cu roţile în sus şi să îi prindem ghidonul şi şaua de barele clasicului portbagaj de plafon din aluminiu Sinterom pentru Dacia 1300 cu care mai toate maşinile erau echipate în acea vreme… Între timp au apărut sisteme care mai de care mai sofisticate pentru transportul bicicletei. Dar iată că nişte americani s-au gândit să reînvie conceptul şi au creat Upside Rack, portbagajul invers pentru bicicletă, care spun ei că are avantaje mari faţă de modelele clasice.

Upside-Racks-universal-roof-rack-bike-system-3Upside-Racks-universal-roof-rack-bike-system-1Cel mai mare avantaj ar fi că portbagajul nu stă permanent pe barele maşinii, acesta se montează foarte repede şi se potriveşte cu aproape orice bicicletă şi cu orice maşină cu bare. Faptul că nu este montat permanent elimină zgomotele de la vânt şi consumul suplimentar de combustibil, permiţând de asemenea intrarea în unele garaje subterane unde cu un portbagaj normal nu e loc, mai ales în cazul van-urilor şi suv-urilor.

Spre deosebire de majoritatea porbagajelor care se ataşează de roţi şi cadu, acesta foloseşte ca puncte de contact ghidonul şi şaua şi se montează pe bicicletă înainte de prinderea acesteia pe maşină. Odată ce portbagajul e fixat pe bicicletă, aceasta se întoarce cu roţile în sus şi se aşează pe bare, de care se prinde cu nişte cârlige speciale. Producătorii spun că portbagajul e compatibil cu bare cu lăţimea sub 35 mm şi se montează în doar 20 de secunde pe orice maşină.

 

Upside-Racks-universal-roof-rack-bike-system-1-e1480362952591În plus, portbagajul e pliabil şi ocupă foarte puţin spaţiu în maşină când nu e folosit. Este compatibil cu orice bicicletă, excepţie făcând doar cele cu ghidon de contratimp, limita de greutate oficială fiind de 25 kg.

e1cdfbcdc1820cd35177697e3bdb162c_originalPortbagajul se lansează printr-o campanie pe Kickstarter, preţul special de lansare fiind de 112 USD, livrarea fiind estimată în aprilie 2017.

Mai multe informaţii puteţi găsi pe pagina de Kickstarter a produsului sau pe pagina producătorului.

Informaţii preluate de pe bikerumor.com

 

Vezi Comentarii (5)
  • Interesant, dacă ai două biciclete. Limitările apar atunci când vrei să pui mai mult de două biciclete sau două biciclete și un portbagaj, de ex. Altfel, pare o soluție practică și atrăgătoare. Mulțumim de pont. 😉

  • Poate avea insa efecte dezastruoase pentru cei cu frane hidraulice, daca din greseala, atunci cand o luam de pe capota, se apasa una din manete. Daca pe conducta au fost bule de aer si bicicleta a stat in pozitia asta, acestea se acumuleaza in partea de sus (cum este pozitionata bicicleta pe suport), adica spre etriere, iar in momentul apasarii manetei, aerul poate iesi, iar dupa ce dam bicicleta jos si incercam sa o folosim, vom constata ca nu mai avem frane. La apasarea manetelor, nu mai actioneaza pistoanele asupra placutelor.
    Am patit-o de mai multe ori si tocmai de aceea am si renuntat la franele hidraulice, trecand din nou pe mecanice mai performante. Nu mai zic care, pt ca iar imi pun tot internetul in cap ca le fac reclama degeaba si insistent (nu sunt AVID BB7, in orice caz – sunt unele peste ele).
    Am renuntat la hidraulice si din cauza faptului ca trebuia sa am mare grija la demontatul rotilor (lucru pe care eu il fac des pt a introduce bicicleta in lift, pt a o demonta cand merg in trenuri aglomerate si fara vagon de biciclete – care apropos s-au scos pe rutele de dupa Brasov spre Cluj si alte orase din Transilvania).

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

12 − 3 =