Anduranța vine în general de la un antrenament bun, și acesta susținut la rândul lui cu suplimente nutritive. Desigur, se poate și fără însă mai devreme sau mai târziu te vei lovi de momentul când rezervorul s-a golit, chiar dacă știai că poți mai mult. În acele momente, de fapt înainte de a ajunge într-un astfel de moment, este nevoie de un aport din exterior, în general disponibil sub forma gelurilor energizante sau a batoanelor. Avem acum și brioșe, pentru că PowerBar a lansat recent acest nou produs. Le-am testat cu ocazia participării la maratonul mtb pe etape Mitas 4 Islands din Croația și le-am găsit utile.

Brioșele vin inițial sub formă de pudră. Cutia conține trei plicuri, iar din fiecare plic ies 4-6 brioșe, în funcție de mărimea lor. Prepararea este simplă și rapidă. Pudra se introduce într-un shaker în care se adaugă apă. Torni conținutul rezultat în cupele speciale livrate în aceeași cutie. Am încercat și 4 și 6 brioșe dintr-o dată și recomand a se prepara 6. Când faci 4 este posibil ca acest conținut să se reverse puțin din cupe.

Cupele se introduc fie la microunde fie în cuptorul cu gaz sau electric. Există pe cutie toate detaliile preparării, nu intru în aceste detalii. După câteva minute brioșele au crescut și pot fi scoase. Gustul este perfect. Merg foarte bine cu lapte. Poți deveni creativ și înainte de coacere, să adaugi diferite extra ingrediente cum ar fi stafide, semințe, nuci, fructe confiate etc. Nu recomand să adaugați ciocolată. Am pus eu și am găsit-o topită pe fundul cupei. Brioșa conține oricum destulă cacao. Cât privește aspectul, recunosc că mie nu mi-au ieșit ca în poză. Indiferent unde le-am copt, la microunde sau cuptor cu gaz, la mine au crescut doar cam trei sferturi din cupă.

Briosele PowerBar Energize conțin amestecul C2MAX, care oferă două tipuri de carbohidrați simultan: Glucoză și Fructoză într-o proporție de 2:1. Acest amestec oferă cu până la 50% mai multă energie comparativ cu glucoza simplă și îmbunătățește rezistența. Avantajul lui C2MAX este că se absoarbe rapid în organism datorită celor două surse de carbohidrați. În plus conținutul de grăsimi la aceste brioșe este scăzut, mixul fiind ușor tolerat de organism, oferind aceleași valori nutriționale ca și originalul baton PowerBar Energize. Potrivit specificațiilor de pe cutie, brioșele rezultate nu conțin coloranți sau conservanți, dar în schimb conțin arome naturale. Una bucată brioșă preparată oferă aproximativ 18-22g de carbohidrați și reprezintă aproximativ 1/2 – 2/3 dintr-un baton Powerbar Energize.

Te poți întreba oare la ce folosesc aceste brioșe. De ce ai mânca așa ceva și nu un simplu baton energizant? Cum le iei cu tine pe bicicletă, în rucsac? Pe cei pretențioși răspunsul poate nu îi va satisface. Eu le văd drept o alegere bună pentru a ieși din monotonie. Brioșele pot fi un moment de răsfăț care îți oferă în același timp nutrienții de care ai nevoie la pregătirea pentru antrenament sau concurs. Le văd potrivite pentru a fi pregătite dimineață înainte de concurs, pe post de desert. Avantajul este că se fac repede, au un gust foarte bun și pot fi mâncate ușor, mult mai ușor decât un baton energizant clasic.

Preț recomandat: 39,99 lei / cutie cu 3 plicuri
Importator: LivingWell

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ