Acum citesti
Tubeless pentru bicicletă: cum faci transformarea rapid, acasă

Soluția cu cameră mi s-a părut mereu cea mai rapid de utilizat și de asemenea cea mai curată dintre variante, însă am decis să fac împreună cu Alexandru Delcea – mecanic Veloteca – un tutorial despre cum se face trecerea la tubeless pentru anvelopele de bicicletă, o operațiune rapidă, facil de realizat de către oricine, o operațiune care mi-a dat de înțeles că lucrurile nu sunt de fapt atât de rele precum par. Procesul în sine este simplu, ai nevoie de câteva lucruri esențiale, precum:

1.Valvele tubeless

Kit tubeless de la Schwalbe, care conține tot ce ai nevoie.

2.Banda de izolare a jantei (asta dacă janta nu este tubeless ready)

Așa arată o jantă tubeless ready cu banda din fabrică. Nu confundați cu plasticul care nu permite camerei să ajungă la nipluri! Acela se îndepărtează foarte ușor și se poate mișca, cel de la janta tubeless, nu.

3.Soluția de etanșare

Soluția celor de la Muc-Off, care miroase al naibii de bine. Cel puțin au menționat că nu este comestibilă. 🙂

4.O anvelopă tubeless – dacă nu utilizezi una, soluția de etanșare va ieși prin pori, așadar nu o vei putea utiliza

Dacă scrie tubeless ready, înseamnă că e de bine.
Nu depășiți presiunea recomandată pe jantă, căci există riscul să o distrugeți.

5.O pompă de înaltă presiune cu rezervor

Nu lăsați accesoriile să vă inducă în eroare. Aceasta este pompa noastră Blackburn pe care am modificat-o ca să impresionăm persoanele care ne calcă pragul la sediu. 🙂

Aceasta este metoda oficială și care funcționează de minune când ai totul pregătit. Există desigur și improvizații, despre care vom vorbi însă cu altă ocazie. Trecerea de la cameră la tubeless este explicată în filmul de mai jos.

Video:

Realuare pașilor:

1.Se desface anvelopa, se scoate camera
2.Se verifică dacă janta este tubeless, trebuie să aibă o bandă lipită sau să nu aibă găuri (cele care ajung la nipluri).
3.Se verifică anvelopa – trebuie să fie tubeless ready
4.Se montează anvelopa pe jantă, închizând-o pe o parte și parțial pe partea opusă.
5.În partea de jos se toarnă soluția de etanșare în funcție de disciplina pe care o practici (de exemplu, probe precum enduro, downhill sau biciclete cu anvelope 27plus necesită o cantitate mai mare). Pe ambalaj ar trebui să fie menționată cantitatea necesară.
6.Se montează anvelopa complet.
7.În rezervorul special al pompei, se introduce cantitatea maximă de aer.
8.Se contectează pompă la valvă, apoi se eliberează presiunea din rezervor.
9.Urmărește marginea anvelopei, dacă aceasta nu a ieșit complet, se umflă până ce talonul anvelopei se așează pe jantă corespunzător.
10.Se dezumflă anvelopa la presiunea dorită. Exemplu pentru bicicleta de XC cu anvelope de 29×2.3 și rider de 68 de kg: 1.6 bar.

Avantajele utilizării sistemului tubeless:

1.Nu mai există o cameră care să se înțepe, fie de la spini, cuie sau snakebite (deși tubeless nu-ți garantează 100% că scapi de aceste probleme, soluția de etanșare fiind garantată la găuri de 4-6mm).
2.Greutate în minus prin eliminarea camerei, dar nu o putem nota ca fiind un avantaj semnificativ.
3.Rulare la presiuni mult mai joase decât cu cameră (1.5 față de 1.9 bar spre exemplu)

Mențiuni:

Este recomandat să ai mereu o cameră de rezervă, chiar dacă ai sistem tubeless. O tăietură a anvelopei care poate fi determinată de o piatră ascuțită spre exemplu, poate afecta peretele lateral al anvelopei. Soluția de etanșare se va pierde din anvelopă, prin urmare va trebui să pui o cameră în schimb.

De asemenea, dacă nu folosești bicicleta foarte des, soluția de etanșare se poate întări în timp, pierzându-și astfel eficiența. Există producători care garantează eficiența între 3 și 6 luni, poți citi detaliile produsului pe ambalajul acestuia înainte de achiziționare.

Vezi Comentarii (9)
  • Total gresit la punctul 4. Solutia de etansare, compozitie cu latex, nu iese prin pori. Asta va spun din propria experienta si ale colegilor care au tubeless cu, cauciuc normal. Solutia va infunda porii cu succes. Secretul este cantitatea mai mare de solutie in cauciuc. Eu utilizez cu succes 100ml, fata de 60ml cat este scris ptr cauciucurile tubeless redy. Deci, fratilor, utilizati fara probleme ptr tubeless cauciucul pe care il aveti acum pe bicicleta si veti economisi multi banuti 😉 Spor la dat!

  • La ce folosesc valvele tubeless speciale (primul necesar de pe lista) ? Articolul nu zice mai nimic de asta.

    Acestea au „miezul” care se scoate, astfel ca ai acces direct la interiorul cauciucului, fara sa te mai blocheze vreun ventil/supapa Asta e necesar ca sa bagi solutia anti-pana cu siringa livrata in kitul de conversie, DUPA ce ai pus cauciucul complet pe geanta. Se poate folosi si o siringa de farmacie (20 ml).

    In felul asta elimini posibilitatea sa versi solutie cand te vei forta (aproape sigur) sa tragi cauciucul tubeless. Cauciucurile astea sunt mai stranse de obicei si intra mai greu, pentru ca trebuie sa stea bine pe geanta si la presiuni scazute.

  • Se pot folosi pe o janta tubeless ready, camera si cauciuc normal (no tubeless), PERMANENT ? Adica sa fac un fel de conversie din tubeless ready in janta normala. In articol scrie la un moment dat ca daca taietura cauciucului este mai mare se poate folosi o camera pe janta tubeless ready.

    • Salut, nu diametrul jantei e problema, ci înălțimea acesteia. Există diverse înălțimi pentru jante, asta trebuie să verifici. Poți achiziționa un set de valve mai înalte dacă nu ești sigur.

  • Greutatea mai mica a rotii nu o poti nota ca fiind semnificativa? Adica sa elimini o camera care cantareste in medie undeva la 250 grame nu e putin? E drept ca solutia antipana mai pune pe cantar 60-90 grame in plus, dar tot ramai cu o economie de peste 150 grame pe roata. Parca imi amintesc ca intr-un articol ai inlocuit piulita de blocare a pinioanelor cu una XT doar ca era cu 3 grame mai usoara…Si acum spui ca trecerea la tubeless nu ofera o reducere semnificativa de greutate. Mie unul mi se pare foarte mult, cu o investitie relativ mica (kitul de tubeless e undeva la 30 euro), mai ales ca ai si restul beneficiilor: protectie antipana mai buna, aderenta mai buna ca mergi cu presiune mai mica etc…

  • Foarte util tutorialul. Chiar imi faceam cateva calcule, zilele trecute, daca se merita sa trec pe Tubeless. Cauciucurile imi permit asta doar ca am o oarecare retinere. Per total nu stiu daca se merita avand in vedere costurile pentru solutie si intretinerea pe care trebuie sa o faci lunar daca nu mergi cu bicicleta.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

20 − thirteen =