Cu puțin timp în urmă am testat și am publicat părerile noastre despre noile anvelope de cursieră mult așteptate Continental GrandPrix 5000 în varianta lor standard clincher. Datorită însă a faptului că eu merg de ceva ani pe cursieră pe anvelope Tubeless fiind deja convins de avantajele acestui sistem, am cerut la Sprint Sports, importatorul oficial a produselor Continental pentru biciclete în România, să ne trimită și un set de GrandPrix 5000 TL, adică varianta tubeless, tot în dimensiunea 700x25mm. Entuziasmul când le-am primit a fost foarte mare, deoarece testele făcute în laboratoare independente arată faptul că 5000 TL s-ar putea să fie cea mai performantă anvelopă de cursieră de pe piață. Cu siguranță cei de la Continental și-au dat silința să reușească acest lucru, însă asta nu e o concluzie pe care noi am putea să o tragem acum, doar timpul o va spune!

În mare parte ce am prezentat la modelul standard rămâne valabil în legătură cu o materiale, profil și concept. O să vedem ce ne aduce în plus varianta tubeless…

Odată primite am constatat că ceea ce ne aduce în plus din primul moment sunt 180 g, respectiv cam 90 g pe roată. Asta pentru că dacă 5000 standard e la 210 g una dintre cele mai ușoare anvelope de tipul ei, modelul TL cu 300 g se situează mult peste valorile de greutate ale competiției, unele modele fiind cu 30-40 g mai ușoare. Cei de la Continental însă ne asigură că sunt grame puse la lucru acolo unde trebuie și în favoarea noastră. Totuși, s-ar putea ca unii weight weenies să nu fie foarte convinși… eu deja știu unii…

Pe de altă parte, testele independente arată că greutatea adăugată pentru a crește rezistența și etanșeitatea anvelopei nu au împiedicat GrandPrix 5000 TL să fie al doilea cel mai performant model testat de cei de la bicyclerollingresistance.com, pe locul 1 fiind doar modelul Vittoria Corsa Speed (open tubular) care este o anvelopă exclusiv de competiție, cu o greutate de 225 grame și o grosime de 1.7 mm față de 2.8 mm în cazul nostru, deci o anvelopă exclusiv de competiție. Surprinzător, 5000 TL a ieșit mai rapid în test chiar și decât modelul de competiție Continental GrandPrix TT!

Contradicția dintre greutatea mare și rezultatele excelente au mărit suspansul primelor pedale cu noile anvelope tubeless. Din păcate montajul nu pot să spun că se face foarte ușor, personal am apelat puțin și la leviere, lucru care nu a fost necesar la alte modele de la alți producători. Însă odată intrate, restul a decurs foarte ușor.

Continental spune că greutatea mai mare se datorează și faptului că 5000 TL sunt anvelope tubeless reale, nu tubeless ready, ele neavând nevoie de lichid pentru a fi etanșe. Deci practic pentru a economisi diferența de greutate se poate folosi foarte puțin lichid sau chiar deloc. Am fost extrem de nerăbdător să testez asta, așa că le-am umflat la 7 bar pe ambele, una cu 30 g de lichid și una complet fără și le-am lăsat peste noapte. Dimineața presiunea era neschimbată, pierderi zero. Am pus apoi 30 g de lichid și în a doua roată, pe motiv de siguranță în caz de pană.

Odată ieșit pe șosea, nu pot să spun că nu se simte puțin greutatea mare, însă odată ce anvelopele încep să ruleze, viteza se păstrează extraordinar de ușor. Însă locul unde excelează este pe asfalt prost, cu crăpături și denivelări. Am venit direct de pe modelul 5000 standard și am parcurs cu ele aceleași drumuri. Dacă 5000 standard oferă un confort remarcabil pentru o anvelopă cu cameră, aproape ca un tubeless, varianta TL este absolut senzațională. Bucăți proaste pe care de-abia le treceam cu 20-25 km/h la limita controlului le-am putut trece acceptabil cu peste 30 km/h. Cu siguranță rezistența la rulare e excelentă și e chiar fantastică în condiții proaste.

Am parcurs bucăți destul de urâte, câțiva km de drum neasfaltat, zone pe unde cu alte anvelope am avut probleme de rezistență, dar cu 5000 TL nu am făcut nicio pană. Poate fi și noroc, dar cu siguranță pot spune că este o anvelopă extrem de robustă. Nu e totuși una de scos des pe offroad, pentru asta există de exemplu GrandPrix 4Seasons. Cu aderența excelentă în viraje și pe ud m-am obișnuit deja de la modelul standard iar cel TL se ridică la aceleași standarde înalte.

Practic suprafața de rulare e identică. La fel e identică și grosimea căii de rulare, de 2.8 mm. Ce diferă e grosimea peretelui lateral care e de 0.95 mm față de 0.55 mm la modelul standard. De asemenea, textura interioară e diferită, modelul standard din stânga imaginii având niște forme ușor profilate ce au rolul de a evita alunecarea camerei de aer, forme ce nu se mai regăsesc și la modelul TL.

Una peste alta, iată care e în acest moment topul 5 al anvelopelor de șosea în funcție de rezistența de rulare conform testelor de pe pagina mai sus amintită, destul de apreciată de toată lumea – rezultate ce spun multe despre noua anvelopă germană!

Vittoria Corsa Speed (open TLR) 7.7 W
Continental Grand Prix 5000 TL 8.3 W
Vittoria Corsa Speed (tubular) 9.1 W
Continental Grand Prix TT 9.9 W
Continental Grand Prix 5000 10.0 W

 

Concluziile le puteți auzi și în video-ul de mai jos:

REVEDEȚI PREZENTAREA
Aderență
100 %
Viteză de rulare
100 %
Greutate (300 g)
90 %
Preț: 350 lei (redus la 245 lei)
90 %
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentAventură „gravel” în Scoția
Articolul următorPinarello lansează noul model de top Dogma F12
Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ