Acum citesti
Devron Riddle Race R7.9 (2016)

Putem spune fără eroare că Devron Riddle Race R7.9 este primul MTB românesc echipat la nivelul la care să poată fi folosit în curse de maraton și XCO fără emoții. Ca restul modelelor Devron, acesta este proiectat și asamblat în România, la Deva. Devron a intrat pe piață cu o gamă de biciclete cu un raport calitate preț foarte bun și an de an a ridicat ștacheta. Anul acesta ne-au surprins cu acest model echipat cu transmisie SRAM 2×11, furcă RockShox Recon pe aer și componente de calitate. Am dorit mult să testăm bicicleta, din curiozitate și din patriotism, iar dorința ni s-a îndeplinit, așa că nu am acceptat jumătăți de măsură: am dus-o direct pe traseul celui mai temut concurs de maraton din România, 60/3000+, traseu ce acumulează 3200 m de urcare și tot atât de coborâre în 60 km, aproape exclusiv off-road, cu urcări și coborâri amețitoare și foarte tehnice.

Cadru/pe traseu

Rigiditatea de 97 Nm/grad a cadrului este peste medie, la fel ca raportul STW de 51.9 Nm/grad/kg, greutatea de 1.880 g a cadrului de 29 în mărimea L fiind destul de bună. Din păcate nu avem informații exacte despre geometria acestuia dar, deși nu are o geometrie foarte agresivă de competiție, cadrul este orientat mai mult spre performanță decât restul modelelor din gamă. Poziția este destul de întinsă, cu șaua ridicată deasupra nivelului ghidonului.

Este de apreciat calitatea execuției cadrului, cu sudurile netezite în zona head-tube-ului și a tijei de șa. Aspectele grafice cum ar fi inscripția ”Designed and assambled in E.U.” scrisă în roșu-galben-albastru este superbă, la fel cu inscripția Race de pe toptube.

În rest, cadrul are monobloc clasic și headtube tapered, cablurile fiind toate rutate pe exterior. El este disponibil într-o singură variantă de culoare la modelul cu roți de 29 și în două variante la cel de 27.5.

Traseu pe care am testat Devron-ul este unul cu care sunt foarte familiarizat, pe care l-am parcurs de nenumărate ori cu bicicleta mea de concurs și pe care am avut ocazia să testez și biciclete de top, folosite în Cupa Mondială. Evident, nici pe urcare și nici pe coborâre Devron-ul nu s-a ridicat la nivelul unui model de 6000 euro, dar în comparație cu bicicleta mea care are un cadru din aluminiu cu geometrie foarte sportivă, transmisie XT 2×10, furcă Reba și roți Mavic Crossmax SLR, Devronul s-a comportat asemănător. Diferențele notabile țin de furca Recon mai grea și care lucrează diferit de Reba și mai ales de roțile ceva mai grele, pe care le simțeam la accelerare. Poziția pe bicicletă a fost ceva mai compactă decât îmi place iar ghidonul un pic cam îngust pentru anul 2016, dar toate acestea nu m-au împiedicat să urc tot ce reușesc și cu bicicleta mea. Am forțat nota cu transmisia cu raport mult mai ușor de urcare încercând o cățărare foarte dificilă pe care doar un număr mic de elite au reușit să o parcurgă, undeva în zona superioară din Muchia Scorții, înainte de coborâre, dar geometria m-a aruncat pe spate destul de repede.

Echipare

Furca RockShox Recon Silver TK SoloAir 29 face treabă bună, ajutată pe urcări de blocarea de pe ghidon. Singura penalizare este de greutate, altfel fiind o furcă foarte capabilă.

Transmisia este însă punctul forte al bicicletei. Echipată cu componente SRAM GX 2×11, este o premieră pe piața bicicletelor românești. Angrenajul are foi de 36 și 24 iar pentru pinioane s-a apelat la o soluție bună de reducere a costurilor instalându-se o casetă XT 11-40, care folosește un butuc normal nu unul XD. Fiind vorba de o transmisie cu două foi, lipsa pinionului de 10 nu se face simțită. După părerea mea, pinionul de 40 nu este necesar, dar asta nu înseamnă cu nu poate să le fie util altora. Pe urcările foarte grele și lungi este însă perfect pentru câteva momente de relaxare a mușchilor.

Roțile cu butuci SRAM X7 și jante WTB nu sunt dintre cele mai ușoare, dar se învârt foarte bine, am rămas surprins cât de bine mergea bicicleta la vale pe pantă destul de mică pe asfalt. Anvelopele WTB Nine Line contribuie pe deplin la asta, fiind foarte rapide și în același timp suficient de aderente. Păcat că sunt doar cu balonaj de 2.0, un 2.2 ar fi fost binevenit.

Frânele SRAM DB5 sunt în sfârșit bune, mult superioare modelelor Juicy și Elixir anterioare. Își fac bine treaba, cu puțin efort și cu modulație excepțională. Manetele sunt însă foarte voluminoase.

Singura dezamăgire a fost cockpit-ul, respectiv ghidonul drept de 600 mm, o lungime parcă luată din secolul trecut. Un 660-680 mm este minimul necesar la o bicicletă serioasă în 2016. Șaua WTB Silverado este subțire dar destul de comodă încă de la prima utilizare, cel puțin la mine s-a făcut uitată… iar asta e o mare calitate la o șa.

Ca ansamblu, echiparea este de calitate bună, la zi (exceptând ghidonul), gata să fie folosită în cele mai grele condiții fără probleme deosebite.

Concluzie

Devron Riddle R7.9 este într-adevăr o bicicletă gata de orice, chiar și de concursuri grele. Evident, nu se ridică la nivelul unor modele foarte scumpe, dar reușește ceea ce dorește, să ofere o echipare modernă, fiabilă și performantă și pentru cei care doresc o bicicletă de competiție dar nu dispun de posibilitățile materiale pentru asta. La prețul actual oferta este greu de bătut, iar dacă vor apărea și reduceri de prețuri bicicleta va fi un ”must buy” pentru oricine se învârte cu bugetul în jurul sumei de 1000 euro.

Date relevante  

Greutate totală: 12.67 kg
Greutate cadru: 1.877 grame
Greutate roți*: 4.661 grame
Greutate furcă: 2.144 grame
Lățime ghidon: 600 mm
Greutate angrenaj: 900 grame cu BB
Rigiditate headtube: 97 Nm/grad
STW**: 51.9 Nm/grad/kg

*Greutatea roților cu anvelopă, pinioane, disc și quick release
**SWT (Stiffness to weight): raportul între rigiditatea cadrului și greutatea acestuia

Pentru: Competiție, Cross Country
Pe urcări: 8/10
Pe coborâri: 8/10

Galerie foto

Vezi Comentarii (7)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

two × 4 =