Acum citesti
Magellan Polaris Deore 2008

Comparand la o prima vedere Magellan Polaris Deore 2008 cu modelul Skarpea X400 si tinand cont de preturile la care sunt oferite incepi sa te intrebi de unde aceste diferente de costuri.

Magellan Polaris Deore 2008, vine cu o echipare decenta dar ceva mai slaba decat concurentul Skarpea in conditiile in care Magellanul este cu 350 de lei mai scump. Una peste alta, am luat la testat atat bicicleta cat si componentele acesteia. Gama predominanta este Bike Positive si aici includem : ghidonul, tija de ghidon, angrenajul, butucii rotilor si cheitele de roti. Deore este prezent la capitolul schimbatoare si manetele de schimbatoare. Si cam atat.

Foile au creat surprize neplacute, reusind sa determine lantul sa sara de pe foi si in acelasi timp sa ne enerveze cumplit. In general, angrenajele de la Bike Positive sunt de evitat, existand la concurenta agregate mai bune – pentru ceva banuti in plus. Dar merita.

Schimbatorul de pinioane cat si cel de foi sunt in regula ( ambele Shimano Deore ), isi fac bine treaba si nu au pus probleme. Reglajele trebuiesc efectuate odata la 3-4 luni si totul merge struna. In completarea schimbatoarelor vin si manetele acestora, tot Shimano Deore care fac o echipa buna impreuna si asigura un schimbat relativ lin si fara prea mult efort. Pentru gama din care fac parte sunt chiar recomandate.

La capitolul roti, Magellan Polaris Deore 2008, nu exceleaza, ba chiar este slab echipata cu jantele WTB DX 23 care sunt destul de slabe din punct de vedere al rezistentei, descentradu-se usor la mici lovituri. Butucii care echipau bicicleta erau Bike Positive oferind ca optiune prinderea unei frane de disc. Putem afirma deci, ca bicicleta este preechipata pentru montarea ulterioara a unui sistem de frane pe disc.

Cand vine vorba de frane, Polarisul se prezinta echipat decent : frane V-Brake Alhonga, sinonime din punct de vedere al performantelor cu suratele taiwaneze Tektro si Bike Positive, totusi nu la fel de usoare. Performantele sunt suficiente pentru oras sau plimbari prin padure. Le poti utiliza si la munte daca nu te dai agresiv, mai ales ca am intalnit frane V-Brake chiar mai slabe decat aceste Alhonga.

Per total, bicicleta nu ne-a lasat o impresie prea buna si asta datorita pretului destul de mare raportat la echipare. In segment, exista alternative mult mai bune, precum Skarpea X400 . Dealerii ofera si un model de Magellan Polaris Deore 2008 cu piese mai bune, o furca Rock Shox si frane pe disc la un pret sensibil mai mare.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

20 + seven =