Acum citesti
Rock Shox Recon Gold TK (2016)

Furca Recon a cunoscut în urmă cu 3 ani un pas important, trecând la versiunea pe aer (fără va versiunea pe arc să fie scoasă din producție). Un lucru îmbucurător care a dus la scăderea greutății, ajungând în prezent la 1.78 kg. Respectabil, aș spune. Este un produs important, aflat însă la final de mandat, dar care echipează majoritatea bicicletelor mid-level disponibile în acest moment pe piață, așadar, este obligat să presteze corespunzător.

Versiunea pe care am avut-o la dispoziție a fost dotată cu un ax de 15mm pentru prinderea roții de față, o opțiune de bun simț pe care ar trebui s-o întâlnim pe toate bicicletele mid-level. Prinderea se face cu cheița clasică de la RockShox – desfaci, fixezi în decupărtura din capătul axului și învârți. Montajul se face identic. Finisajele sunt bune, însă nu la un nivel prea înalt, căci Rock Shox mai are și alte modele în gamă care trebuie să se prezinte mult mai bine. Brațele inferioară însă nu mai sunt din oțel ci din aluminiu, iar astfel furca culisează mai ușor, un plus pentru confort. Partea de jos a brațelor este construită din magneziu, iar gâtul conic este construit din aluminiu.

Pe teren accidentat furca s-a descurcat bine, însă fără a-mi oferi feedback-ul la care mă așteptam. Chiar dacă-l consider un produs onest, pe denivelările succesive și mari confortul scade, iar revenirea nu este atât de rapidă pe cât m-aș fi așteptat, chiar dacă setările au fost făcute corespunzător. Vorbesc aici de traseele dificile, nu de poteci de pădure. Pe aceleași trasee, am avut experiențe mai plăcute cu furci Rock Shox, ce-i drept, mai scumpe. O altă problemă o constituie Lock-Out-ul, mai precis ergonomia. Din punct de vedere funcțional este perfect, face ceea ce trebuie să facă fără a bloca cursa complet, însă acționarea este un pic ilogică, maneta mare, iar ruperea cablului va lăsa furca blocată. Altfel, cei 100mm de cursă sunt suficienți pentru orice traseu de XC. Pe brațul stâng se află valva de aer (cartuș SoloAir), iar pe cel drept, Lock-Out-ul și un inel de cauciuc care reprezintă indicatorul de Sag. Pentru această furcă am utilizat un sag de 20%.

Pe scurt, Rock Shox Recon Gold este un progres clar față de versiune pe arc, cu toate că lasă loc pentru îmbunătățiri la capitolul confort, atunci când terenul devine mai dificil. Prețul este cât se poate de acceptabil, iar greutatea, aproape de invidiat, dat fiind segmentul din care face parte. Vă recomand cu căldură versiunea cu ax de 15mm și cea cu Lock-out, fără comandă pe ghidon. De anul viitor, vom avea la dispoziție noua furcă Recon, care promite a fi și mai ușoară dar și mai performantă, cu un preț similar. Până atunci totuși, poți profita de reducerile care inevitabil vor apărea pentru actualul Recon.

Vezi Comentarii (3)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

19 − 11 =