Când a apărut prima dată Egale-ul pe piață toată lumea a fost șocată de pinionul cel mare, de 50 de dinți. Pe de altă parte, glumele n-au contenit să curgă, care mai de care mai creative, majoritatea conținând termeni precum pizza (referire la pinionul cel mare) sau aur (referire la lanțul transmisiei). Chiar și eu mi-am făcut o fotografie cu caseta de pinioane care-mi acoeperea complet fața. În fine, de la primul test am îmbrățișat rapid ideea de a nu mai folosi un schimbător de foi, deși sunt destul de greu de convins că ar exista ceva mai bun decât o transmisie 2×11.

Împachetate asemenea unor bombonici scumpe… 😀

În fine, GX-ul a apărut din necesitatea de a oferi un produs mai accesibil, modelul de top fiind practic rezervat bogaților, celor care reușesc să economisească masiv sau sportivilor de performanță. La ora redactării acestui articol, cei de la Sram au anunțat și noul NX Eagle, mai ieftin, dar mai greu. Revenind la transmisia de față, aș prefera-o oricând în locul lui X01 Eagle din simplul motiv căci diferența de greutate este mică însă cea de buget, mare, iar asta face din GX cea mai atractivă variantă dintre toate cele existente în acest moment. Un avantaj al NX-ul față de GX ar fi faptul că se poate instala pe o casetă obișnuită, pe când GX-ul necesită instalarea unei casete XD. În cazul bicicletei de test, dotată cu roți Mavic, am găsit la producător o casetă XD care s-a instalat relativ facil pe butucul roții de spate. Atenție însă, dacă ai roți sau butuci Shimano, nu poți instala o casetă XD pe aceștia, prin urmare nici cele 12 pinioane ale transmisiei Eagle.

Când vei achiziționa un astfel de angrenaj, te vor interesa în primul rând, următoarele cifre:

10t, 12t, 14t, 16t, 18t, 21t, 24t, 28t, 32t, 36t, 42t, 50t

Acestea reprezintă numărul de dinți ai fiecărui pinion, iar de aici poți începe singur să-ți faci calculele. GX oferă opțiunea montării unei foi de 30, 32, 34, 36 sau 38, inclusiv versiunea ovală. Ca să-ți faci o idee, foaia de 30 este pentru începători, oferind un raport de urcare de 0.6 și unul de viteză de 3, pe când cea de 38, oferă un raport de urcare de 0.76 și unul de viteză de 3.8. Prin comparație, o transmisie 2×10 în formatul 11-42 cu 26-36, oferă un raport de urcare de 0.61 (așadar pedalezi o mică idee mai greu la deal) și un raport de viteză de 3.27, așadar o viteză pe plat sensibil mai mică comparând cu foaia de 38 a lui Eagle. Ca să ajung la cifre cumva similare, pot alege o foaie de 32 de dinți pentru Eagle, ceea ce va acoperi în mare rapoartele oferite de 2×10 (excluzând desigur câteva intermediare). În cazul transmisiei 2×11, la o configurație de pinioane 11-46 și de foi 24-34, pe urcare, aceasta este imbatabilă: raport de 0.52, cu care poți urca și cele mai abrupte secțiuni, menținând o cadență măricică prin comparație. La viteza pe plat însă, raportul oferit de 2×11 este de 3.09, deci mai mic decât în cazul lui 1×12 sau 2×10. Plecând de la aceste cifre, poți studia toate variantele care ți se potrivesc, în principal gândidu-te din start dacă pedalezi la cadență mare sau în forță sau dacă pedalezi mai mult la munte sau la deal, eventual plat. Oricum am privi însă, GX-ul rezolvă o bună parte din aceste probleme și în plus de asta, vei avea doar un singur shifter, căci cel de foi nu mai există.

Nu e nimic stricat aici, patina este blocată pe poziție liberă. Această opțiune îți oferă posibilitatea să scoți roata de spate extrem de ușor.
Design radical al schimbătorului, asemenea tuturor schimbătoarelor din seria 1x.
Brațe din aluminiu, cu o lungime de 175mm, sculptate pe interior.
Cheița rapidă pentru demontarea lanțului se află în pachet.
Montajul și reglajul inițial se fac facil.
De unde 500%? Fă un calcul: 50 x 10!
Colierul de prindere al shifter-ului cântărește 17 grame.
Materiale în regulă, fără să strălucească întâmplător vreo componentă de carbon. Nu este cazul în acest segment de preț.
Rotiță mare a patinei asigură extra-stabilitate.

Din punct de vedere al materialelor utilizate, GX-ul vine cu brațe din aluminiu, așadar nu vei plânge când acesta va fi lovit violent de o piatră aruncată de roata de față, schimbător de pinioane pare de asemenea solid, iar shifter-ul nu prea contează în acest caz căci se află la loc sigur. Pe termen lung nu mă pot pronunța asupra durabilității componentelor, însă știm deja de la transmisiile cu 11 pinioane că lanțul și în unele cazuri, chiar pinioanele, au o durată de viață mai scurtă, explicată simplu prin faptul că lanțurile pentru mai multe pinioane sunt mai înguste, iar în cazul casetei de 12 pinioane stau în poziții mai încordate (mă refer la amplasarea în diagonală). Lanțul este stabil, transmisia puțin zgomotoasă, dar trebuie să menționez că am folosit un chainguide integrat cu cadrul bicicletei. Chiar și așa, GX Eagle nu ar trebui să pună vreo problemă (legată de săritul lanțului de pe foaie).

Ai probleme cu trecerea peste rădăcini? Eu le recomand tuturor călduros să le sară, ca să scape de necazuri.
La aterizare se vede cât de bine își păstrează lanțul linia.

Altfel, sistemul funcționează foarte omogen, schimbă fără nicio ezitare și cu precizia și dârzenia cu care Sram deja ne-a obișnuit. Maneta de schimbător (shifter-ul), nu este de tip 2-way-release, padelele putând fi acționate într-o singură direcție, iar dacă faci trecerea de la Shimano, vei avea nevoie de ceva obișnuință. Pe traseu m-am descurcat cu rapoartele oferite, dar uneori am simțit nevoia de un pinion de 46 în locul celui de 42, dar chiar și așa, urcările le-am dat pe 36 sau 42, doar în cazurile în care urcarea a devenit dificilă am optat pentru pinionul de 50. Țin să menționez că aici am observat și o diferențiere clară în funcție de bicicleta pe care am utilizat această transmisie: pe bicicleta de enduro cu suspensii de 170mm și o greutate de 14 kg, am utilizat mai des pinionul de 50 (cu foaie de 30), pe când pe bicicleta de XC, mai ușoară și cu suspensii mai mici, mai rar (cu foaie de 32).

Partea cea mai frumoasă este esteticul: un cockpit curat…
… extrem de curat!
Canditatul care a primit transmisia. Ne auzim în toamnă cu update-uri, dacă va fi cazul.

În concluzie, consider că GX-ul este cea mai bună alterantivă la ora actuală la transmisiile existente pe piață, indiferent de configurația lor, dat fiind prețul (cel recomandat este mare, dar îl găsești semnificativ mai ieftin), greutatea și rapoartele oferite. Treaba se simplifică enorm, însă îți vor lipsi câteva rapoarte intermediare. Dacă ești un hobby-rider, probabil că nici nu vei observa lipsa acestora. Transmisia mi s-a părut excelentă atât pentru bicicleta de enduro cât și pentru cea de XC, în special pentru turele montane mai lungi.

Video

Greutate și prețuri (recomandate de raft)

Angrenaj 1 foaie 32: 633 grame
Pinioane 10-50: 452 grame
Manetă schimbător pinioane: 125 grame
Schimbător pinioane: 296 grame
Lanț: 315 grame
Adaptor casetă XD pentru roți Mavic: 67 de grame

Total greutate: 1.821 grame (fără adaptor XD) – 2.320 lei (preț recomandat de raft)

REVEDEȚI PREZENTAREA
Calitate
90 %
Performanta
90 %
Greutate
75 %
Pret
70 %
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentRomet Mistral Cross [2017]
Articolul următorO aventură autentic culturală prin Cuba
Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 150 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ