Acum citesti
Sram XX1 (2013): sistemul de transmisie

În cadrul Eurobike am avut ocazia de a testa noul sistem de transmisie Sram XX1. În acest sens, am parcurs diferite ture, cu coborâri și urcări, stabilite de către reprezentanții Sram, pentru a înțelege pe deplin, cum se descurcă noul sistem de transmisie în diverse situații.

Un lucru este însă cert: conceptul de o foaie (32 de dinți) conectată la 11 pinioane (în formatul 10-42 dinți), pare să funcționeze impecabil, chiar și fără chain guide. Iar asta deoarece lanțul nu sare, indeferent dacă schimbi vitezele în coborâre la trecerea peste pietre sau rădăcini. Nici noi și nici cei care au participat la Megavalanche cu acest sistem de transmisie nu au reușit să arunce lanțul de pe foaie. Se pare totuși că există voci ce afirmă că în condiții deosebit de dificile, ar fi necesar un ghidaj pentru lanț.

Cu toate acestea este suficient să observi dinții foii, pentru a înțelege cum funcționează sistemul și de ce lanțul rămâne permanent pe poziții. Construcția aduce pe alocuri cu o cruce, dat fiind faptul că lanțul se plimbă între extreme. Lățimea casetei de pinioane este asemănătoare cu cea a unei casete de 10 pinioane, cei de la Sram reușind acest truc prin eliminarea inelului de prindere al casetei, care ocupa spațiu suplimentar. Cel mai mic pinion este acum responsabil pentru fixarea casetei pe butuc. Lanțul este într-adevăr sensibil mai subțire decât cel folosit pentru sistemele de transmisie 2 x 10.

Schimbările sunt foarte rapide, arcul schimbătorului este tare și reacționează imediat ce schimbi viteza. Schimbătorul lui Sram XX1 face parte din generația Type 2, asta presupunând că reduce bătaia lanțului și cu ajutorul unui mic buton instalat corpul schimbătorului, poți bloca poziția patinei, demontarea roții de spate devenind astfel joacă de copii. Patina schimbătorului este realizată din carbon, la fel ca și padelele shifter-ului sau brațele angrenajului.

Beneficiile sistemul sunt cât se poate de evidente. Greutatea foarte mică este argumentul suprem, iar numeroasele configurații pentru care poți opta sunt de asemenea de luat în seamă. Foaia poate fi oricând schimbată foarte ușor, dacă vrei să participi la un concurs de Cross Country, optând pentru una cu mai puțini dinți. Sau poți monta o foaie cu mai mulți dinți pentru concursul de enduro din weekend. Cel mai mare minus este așa cum bănuiești prețul, 1.299 de euro fiind o sumă mare pentru noul tău sistem de transmisie. Cine nu ține cont de buget și caută doar performanță și simplitate în exploatare, va găsi în noul Sram XX1 un partener de cursă lungă.

Greutate totală: 1.5 kg, din care:

Angrenaj: 650 grame
Schimbător pinioane: 220 grame
Pinioane: 260 grame
Shifter (dreapta): 110 grame
Lanț: aprox. 250 de grame

Comparativ cu un sistem de transmisie complet Sram XX, noul Sram XX1 cântărește cu 140 de grame mai puțin și este o idee mai ieftin, decât dacă ai cumpăra componentele sistemului de transmisie Sram XX piesă cu piesă. În plus, este ceva mai simplu de utilizat, dat fiind faptul că nu vei mai avea de schimbat decât pinioanele. De asemenea, schimbările vor fi mai rapide.

În concluzie, pot recomanda sistemul de transmisie pentru orice tip de bicicletă, fie că este pentru Cross Country sau All Mountain, fie că este un hardtail sau un full suspension. Așteptăm cu nerăbadare ca prețul să mai scadă odată cu trecerea timpului. Și trebuie să recunosc: pinionul cu 42 de dinți este chiar uriaș. Cel mai mare pinion pe care l-am văzut în viața mea, pe viu.

Vezi Comentarii (8)
  • Cand te gandesti ca niste bucati de metal facute la masina costa cat un laptop bun, iti vine sa te apuci sa construiesti piese de bicicleta.

  • Eu personal as merge pe asa ceva, nu mi se pare neaparat un efort supraomenesc sa schimb foaia acasa, inainte de tura, daca e nevoie, astfel incat sa am rapoartele potrivite. Insa trebuie sa scoata si un X7-1 sau X9-1 pentru muritorul de rand, 1300 euro pentru groupset fara frane e foarte mult (cam cat un groupset XTR).

  • Preturile grupurilor fara frane pe r2-bike . com sunt urmatoarele :
    XX1 (1422gr): 1027EUR
    XX 2×10 (1690gr): 1037EUR.
    XTR 2×10 (1744gr): 957EUR

  • Pe diverse site-uri prețurile pot diferi chiar și mai mult. La prezentarea unui produs menționăm prețul recomandat de importator. Sunt șanse mari ca Sram XX1 să fie disponibil pentru o sumă mai mică de 1.300 de euro pe site-urile cu discount-uri.

  • mi se pare ca arata aiurea foaia aia asa mica si cu pinionul ala enorm:) dar daca ei zic ca e mai bun asa…eu personal nu as renunta la clasicele 3 sau 2 foi:)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

5 × three =