După XCR, XCM și XCT, Suntour a venit anul acesta cu un nou XC. Așadar, un nou entry-level, sub XCT, care poartă numele de XCE. XC ce? Nu este foarte clar de ce a fost necesară această mișcare, dar aparent era nevoie de un nou sub-entry-level pentru a echipa bicicletele (foarte) ieftine. Culmea este că această nouă furcă, disponibilă momentan doar OEM, nu cântărește cu mult mai mult decât un XCM. 2,9 kg este o valoare similară cu cea a suratelor mai mari, însă considerând greutatea similară, trebuie menționat că aceasta va avea o cursă de doar 75mm, față de 100mm. Iar brațele superioare sunt subțiri, de 28mm.

Așadar, o dilemă este rezolvată din capul locului: cursă mai mică, greutate similară. Dar opțiunile? Funcționalitatea? În afară de două reglaje de Preload pentru pretensionarea arcurilor (da, sunt două, câte unul pe fiecare braț), nu prea ai cu ce să o gâdili. Apoi, legat de sensibilitatea pe traseu, aș spune că noua XCE este mai bună decât nimic însă foarte departe de termenul de confort. Pe teren plan, foarte ușor denivelat, pe-un drum de pădure cu puține obstacole pe traseu, aceasta este rezonabilă, dar dacă treburile se precipită, devine rapid depășită de situație. Mai mult decât atât, aceasta nu a scăpat de vechile metehne precum pocnitul puternic la revenire (sesizabil cel mai bine atunci când ridici de ghidon pentru a sări un obstacol), iar jocul din fabrică, mic ce-i drept, este omniprezent pe fiecare model testat. Anul acesta chiar am testat XCE-uri suficiente, ele fiind echipare de bază pentru multe biciclete entry-level. Și toate au fost la fel.

Ar mai fi de adăugat faptul că este disponibilă doar pentru ax cu prindere QR de 9mm, cu gât (steerer) drept, are pe potcoavă un filet pe care poate fi prins un ochi de pisică (meow!), are prindere pentru disc PostMount (pentru 160mm), iar la nivel de materiale se poate încadra undeva sub medie. Fiind un produs OEM, cel puțin momentan, nu putem cunoaște prețul, dar ținând cont de faptul că o furcă Suntour XCT nouă este oferită pentru aproximativ 300 de lei, aceasta de față ar trebui să fie ceva mai ieftină.

REVEDEȚI PREZENTAREA
Calitate
35 %
Performanta
25 %
Greutate
25 %
DISTRIBUIȚI
Articolul precedent“First ride” pe 2019 la Ciocanu
Articolul următorKross Hexagon 5.0 (2019)
Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 150 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ