Acum citesti
Anvelopa Bontrager Big Earl Wet 2.5

Nu mica ne-a fost mirarea cand am citit inaintea testului datele tehnice ale acestei anvelope. Ne-a surprins in mod placut greutatea scazuta a acestei anvelope raportata la dimensiunile sale generoase : 26 x 2,5′, cantarind 750 de grame. O latime, pentru care putini rideri opteaza, in conditiile in care o anvelopa cu o astfel de dimensiune poate fi exploatata la Freeride sau la Downhill.

Am testat modelul Wet din gama Big Earl, cei de la Bontrager oferindu-l alaturi de modelul Dry intr-un pachet complet de anvelope ce ar trebui sa acopere toate necesitatile unui biciclist care ruleaza pe diverse suprafete : umede sau uscate. Ne-am decis asupra modelului Wet, deoarece prezinta unele avantaje fata de anvelopa Dry, iar din punct de vedere al vanzarilor, sunt mai raspandite.

Prima senzatie pe care o ai cand te dai cu anvelopele Big Earl este accea ca poti rula pe orice fel de suprafete, de la asfalt la pietre si de la pietris la pamant. Siguranta iti este indusa mai ales de dimensiunile generoase ale acestora. Din punct de vedere al rezistentei la rulare, anvelopele se descurca bine, dar nu excelent. De asemenea, in tractiune la urcari nu te astepta sa se descurce la fel de bine ca o anvelopa de Cross Country, dar nu uita insa pentru ce a fost creat Big Earl-ul.

Pe coborari se descurca excelent, fiind suficient de rapide si de aderente. In viraje mai ales, isi fac bine treaba, atat pe pietre cat si pe namol. Constructia carcasei beneficiaza de crampoane asezate distantat, ceea ce permite o curatare buna a anvelopei, eliminand riscul de a pastra o cantitate semnificativa de noroi pe aceastea dupa ce rulezi extrem. Dar atentie la cadrul bicicletei de care dispui : nu sunt multe bascule ale cadrelor care permit montarea unei anvelope de 2,5′.

Asadar, asigura-te ca-i faci o proba inainte de a o achizitiona. Ti-am recomanda, in cazul in care dupa montare, ramane foarte putin spatiu in laterale, sa renunti si sa cauti un model de anvelopa mai ingust, deoarece toate mizeriile acumulate pe anvelopa in timpul rularii, pot duce in timp la erodarea cadrului, in zonele apropiate anvelopei. Nu ca propriul sistem de curatare al anvelopei n-ar fi suficient, dar acesta nu este perfect.

Anvelopa Bontrager Big Earl este una folding, asadar marginile care se fixeaza pe janta sunt realizare din Kevlar. Acesta este un plus, deoarece scade mult din greutatea totala a anvelopei. Din spusele celor care au utilizat-o pentru o perioada mai lunga de timp, am tras usor concluzia ca le poti folosi linistit mult timp de la achizitionare, acestea avand o durata de viata peste medie. Bineinteles, depinde foarte mult si de stilul tau de a exploata bicicleta, dar in cazurile fericite, acestea s-au tinut bine timp de 2 ani.

Din descrierile producatorului, ne-am putea plange de peretii destul de subtiri ai acestei anvelope, dar nu constituie un pericol real, nici macar pe pietre cu muchii destul de ascutite. Noi am supus-o mai multor probe in acest sens, incercand sa cream situatii de snake byte, pe care acesta anvelopa le-a depasit cu succes. Daca totusi vrei sa-ti iei cateva masuri de precautie si esti un rider extrem, iti recomandam o camera pentru downhill de la Hutchinson, care cu siguranta te va scuti de orice neplaceri.

In concluzie, putem afirma ca anvelopele Bontrager Big Earl, sunt perfecte pentru cursele tale agresive pe munte, fie ca este vorba de Freeride sau de Downhill. Este o anvelopa care inspira incredere, un factor cheie in cursele de biciclete. Am fost incantati atat de prestatiile acestei anvelope, cat si de performante dar mai ales de pret. Pentru aproximativ 160 de lei, primesti anvelopa perfecta pentru dorintele tale extreme ascunse, o valoare excelenta raportata la calitatea cu care ne-a obisnuit deja Bontrager.

Greutate : 750 de grame

Utilizare : Downhill, Freeride

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

17 + six =