Acum citesti
KOM-ul săptămânii: Podul Ursului, jud. Prahova

A venit momentul să prezint și KOM-ul meu preferat, probabil cea mai dură urcare asfaltată din zonă și mai mult ca sigur că printre cele mai tari din țară. Cu o pantă medie de 13%, scurtul drum betonat face legătura între comuna Vărbilău și cătunul Podul Ursului. Betonul e turnat recent, de vreo 3 ani, drumul făcând legătura peste deal cu Cosminele, o scurtătură importantă, dar partea cealaltă din păcate nu doar că nu e asfaltată dar după ploaie e complet impracticabilă chiar și cu MTB-ul.

Foto: Radu Diaconescu

Nu sunt multe de spus decât că de la prima până la ultima pedală trebuie să dai totul ca să poți face față provocării! Nu există momente de răgaz adevărate, urcare e brutală pe toată lungimea ei. Suprafața betonată și destul de striată oferă aderență excelentă la urcare, dar induce vibrații mari la vale, unde trebuie atenție mare. La mijlocul distanței e un izvor cu apă bună și rece, dar ar fi bine să vă opriți la coborâre, doar ați venit să urcați până sus fără pauză, nu?

Se ajunge aici fie dinspre Vărbilău, din drumul spre Slănic Prahova, pentru 2 km pe direcția Aluniș, fie peste deal din Brebu pe la Pietriceaua. Există un mic semn spre urcare, dar ea este vizibilă clar din drumul principal, în sat fiind amplasată și o cruce mare de fier care se poate lua ca reper pe malul drept al văii.

Calitatea suprafeței de rulare, fiind din beton, e destul de proastă pentru cursiere, un 6/10.

În acest moment, acesta e clasamentul primelor 5 locuri. Dacă crezi că ești printre cei puternici, dă o încercare când treci prin zonă. Chiar și dacă reușești să ajungi doar sus fără pauză ești un mare învingător!

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

one × one =