Excursia devenită tradițională s-a întâmplat și anul acesta, în toamnă de data asta în loc de primăvară. Am luat la pedală traseul, relativ circuit, care înconjoară pe bicicletă mare parte din Delta Dunării. Turul de bicicletă este ușor și accesibil inclusiv copiilor mici, cu precizarea că din când în când vor avea totuși nevoie de ajutor. Cu o lungime de aproximativ 140 km și diferență de nivel nesemnificativă, Velodelta este o excursie perfectă de făcut împreună cu familia și prietenii. Cel mai repede se poate face în 4 sau 5 zile, dacă preferi doar să pedalezi. Însă recomand să aveți și zile de pauză în care să mergeți cu bărcile pe canale sau pur și simplu să stați și să pescuiți. Nu uitați că pentru a intra în Delta Dunării ai nevoie de permis de acces. Se poate cumpăra online de aici. Dacă vrei să pescuiești, ai nevoie de permis și pentru asta. Prețurile sunt însă foarte mici.

Ce consider a fi foarte frumos în excursia asta este poate nu neapărat traseul ci faptul că distanța zilnică de pedalat este mică, până în 40 km. Asta înseamnă că nu există grabă, ca cei mici pot merge în ritmul lor și că ajungi la destinație suficient de devreme pentru a mai face și altceva. O altă experiență plăcută este cea culinară. Este de la sine înțeles că nu vei mânca altceva în excursia asta decât pește. Și garantez că nu vei regreta. Subsemnatul nu este un fan an mâncărurilor cu sau din pește, însă în Deltă tot ce am mâncat mi-a plăcut extrem de mult.

Și despre țânțari pot vorbi de bine. Prima săptămână din septembrie este foarte bună pentru excursia asta. În timpul zilei nu ai nicio treabă cu țânțarii, iar seara încep să se agite destul de târziu. Mai mult, dacă te protejezi cu ceva alifii și sprayuri, chiar nu vei avea probleme.

În fiecare an am ales să variem puțin traseul și am reușit, chiar dacă nu există așa multe posibilități. Însă cum spuneam, traseul nu este singura atracție ci și restul de activități. În fiecare zi am avut câte ceva interesant de facut. Pornirea am ales-o și anul acesta s-o facem din Tulcea, direct pe biciclete. Fiind cazați la o pensiune poziționată pe faleza orașului, drumul până la vaporașul care traversează Dunărea spre cartierul Tudor Vladimirescu, se face în doar câteva minute. Traseul pornește practic de aici, de pe malul celălalt al Dunării.

Plecăm pe drum pietruit și în câțiva kilometri poate deveni greu pentru copii dacă sunt pe biciclete cu roți de 24” sau mai mici, așa că e posibil să fie nevoie de remorcare. După alți cțiva kilometri de la pornire vom ajunge la un mic magain sătesc unde aproape obligatoriu se face pauză. Fiind cald, și cei mici și cei mari au nevoie de ceva pentru reîmprospătarea puterilor.

Drumul din prima zi ne poartă destul de mult chiar pe lângă Dunăre, în special când trecem pe lângă satul Sălcieni. Însă punctul terminus este în Pardina unde de fiecare dată până acum, am stat la pensiunea Nufărul. Pardina este un sat mic și posibilitățile de cazare sunt la fel de mici. Așa că este bine să vă organizați cazarea din timp pentru a fi siguri că găsiți locuri. Dar probabil că se poate sta și la cort dacă îți place varianta asta.

Ajunși în Pardina destul de devreme, ne-am cazat și apoi am plecat la pescuit. Gazda ne-a arătat potecuța care duce spre Dunăre și care ajunge la o confluență cu un mic canal. Am stat aici până seara târziu când țânțarii ne-au spus că e vremea să plecăm. A fost atât de plăcut, să stai pur și simplu, să te uiți la bărcuțele care treceau și la copiii care se jucau desculți în apă.

Traseul pentru a doua zi urma să ne ducă până în Chilia Veche. La ediția anterioară a Velodeltei am avut ghinion și ne-a prins ploaia undeva pe la mijloc. Ghinionul și mai mare a fost că între Pardina și Chilia există două variante de drum: cel comunal oficial, pietruit și cam plictisitor, sau pe digul de pământ, mult mai frumos ca peisaj. Evident, pe ploaie drumul de pământ devine impracticabil și evident că pe dig am ales să mergem.

Și anul acesta ne-a prins ploaia însă din fericire abia spre final, cu doar câteva minute înainte să reintrăm pe drumul pietruit. Am avut noroc pentru că altfel calvarul cu noroi până în dinți ar fi fost mare. Ploaia însă tot ne-a prins, așa că până la pensiunea din Chilia Veche ne-am udat bine de tot.

Dar a fost amuzant, iar copiii au rămas pozitivi până la final de drum. E drept că și ei și noi știam că ne așteaptă o masă gustoasă, dușul cald și așternuturi uscate, așa că nimeni n-a avut de ce să se plângă.

Ziua s-a încheiat iarăși superb, pe pontonul pensiunii de pe malul Dunării. Și mai plăcut a fost când ne-am tezit că lângă noi a acostat o barcă, cea care urma să ne ducă a doua zi până în Periprava. Era barcagiul care se ducea să pună benzină. Așa că dacă ne-a văzut acolo, ne-a luat și pe noi la o plăcută plimbare de seară.

A treia zi a excursiei a început cu transferul de la Chilia Veche la Periprava. Între cele două sate nu mai există drum, deci singura modalitate de a continua este pe apă. Așa că am închiriat o barcă în care am avut loc cu toții. Ajunsi în Periprava, am fost întâmpinați încă din port de poliția de frontieră care ne-a legitimat. Până la urmă nu poți fii niciodată sigur că niște turiști pe biciclete, cu copiii după ei, nu transportă în rucsac marfă de contrabandă. Dacă s-ar ocupa la fel de vârtos și de adevăratele probleme, ce bine ar fi.

Din Periprava drumul nostru continuă spre Sulina via C.A. Rosetti. Până în Rosetti drumul este mai frumos, dar și mai greu. Este frumos pentru că vei pedala prin vestita Pădurea Letea. E drept că nu este cea prin care poți vâsli dacă ai fi în barcă, pe apă, dar este totusi o incursiune în adevărata Deltă. Pe de altă parte, bucata asta de drum este cea mai grea pentru că vei pedala pe drum de nisip. Ideal este să ai noroc de ploaie cu o zi înainte, pentru că nisipul va fi tasat și mai ușor pedalabil. De data asta am avut noroc. Cu un fat bike însă ești „rege”. Merge abslout perfect și poți trage după tine cât vrei – remorci, bagaje, copii, orice!

Din Rosetti începe iarăși drumul pietruit, dar aici poți face o scurtă pauză la magazinul sătesc. Atenție totuși că nu-i deschis tot timpul. Programul de lucru este doar între 8-12 și 18-21. Noi i-am prins în „pauză de masă” așa că a trebuit să apelăm iar la bocceluța cu provizii dulci. Până la Sulina drumul este fără peripeții. Calitatea este bună, dar poate deveni obositor pentru cei mici pentru că suprafața este aspră, acoperită cu pietre. La o adică îi mai poți remorca.

La Sulina vei fi ajuns pe malul stâng al brațului, dar aici este un barcagiu care asigură transferul de pe un mal pe altul. Îl știm pe omul ăsta din 2014 când am făcut prima Velodeltă. Pe vremea aia avea o prăpădită de barcă în care încăpeau câțiva oameni. A trebuit să facă o mulțime de drumuri pentru a ne transporta pe toți, biciclete și bicicliști. În 2018 nu doar că barca este mai mare însă omul are acum și ponton cu tot ce trebuie pentru o acostare în siguranță. Și asta pentru modica sumă de, nici nu mai știu cât ne-a cerut. Cert este însă că nu am primit chitanță sau bilet.

Ajunși în oraș ne-am cazat repede după care am plecat la plimbare pe faleză. Vremea era cam incertă și părea că vrea să plouă. Era plăcut pentru că chiar dacă bătea vântul tare, prea frig nu era. Ne-am orientat și am mers la restaurantul cel mai recomandat pe Google Maps, Marea Neagră. Nu părea aglomerație însă am așteptat mult până a venit cineva să ne întrebe de sănătate.

Tocmai când ne pregăteam să plecăm supărați și hotărâți să lăsăm o singură steluță la recenzii, apare și ospătarul. Supărarea a trecut după ce am văzut cât de cunoscător și profi era. Nu se mai oprea din recomandări, sfaturi și sugestii despre ce să alegem, ce e mai bun și mai bine gătit. La întrebarea „ce e mai proaspăt”, a cam râs, totul fiind pescuit în ziua respectivă, practic din fața restaurantului.

Ultima zi a excursiei ne-a purtat spre Sfântu Gheorghe. Trei sferturi din traseu este foarte bun ca suprafață de rulare. Se merge pe drum pietruit dupa care, ultimii kilometri spre Sfântu, sunt pe drum de nisip. Atenție însă că pe drumul ăsta ai de traversat două deversoare. Sunt locurile prin care delta se scurge în mare. Practic aici drumul este mai jos cu câțiva metri pentru ca la nevoie, surplusul de apă din deltă să poată trece mai departe. Noi am prins o secetă destul de mare așa că deversoarele erau uscate. În alți ani însă am pedalat prin apă până la butuci. Alții povesteau că au prins apa până la brâu și că traversarea a fost aproape imposibil de făcut.

Paradoxal însă, a fost și ziua cu pene. Ne-am oprit de-o mulțime de ori să scoatem Colții Babei din roți. Am consumat toate camerele de rezervă și începusem să ne temem că rămânem și fără petice. E bine de știut că partea asta din drum este problematică din punctul ăsta de vedere. Așa că fie ești din start tubeless și cu soluție autovulcanizantă în roți, fie îți încerci norocul cu o bandă anti-pană, instalată între anvelopă și cameră.

Cu chiu, cu vai am ajuns în Sfântu Gheorghe. La modul cel mai serios, fie eram toți pe jantă, fie pompam din 5 în 5 minute să mai putem pedala 1 km. Mai puțin fat bike-un meu care miraculos, a supraviețuit. Ulterior, ajuns acasă în București și făcând revizia bicicletelor, am văzut câți Colți erau înfipți și în anvelopele fat. Cumva însă n-au ajuns până la cameră.

Sfântu Gheorghe este deja un sat arhicunoscut și prea aglomerat pentru cât de mare/mic este. Greu mai găsești cazare. Așa că de data asta a trebuit să ne cazăm într-un loc, iar masa s-o servim în alt loc. Înainte însă, am ales să mergem direct pe plajă, să sărbătorim încheierea excursiei cu o baie în mare. Zis și făcut, însă la fața locului doar unii dintre noi au avut curaj să intre în apa rece.

Velodenta 2018 s-a încheiat a doua zi dimineața devreme când a trebuit să ne prezentăm în port pentru ca Pasagerul să ne preia pe drumul înapoi spre Tulcea. Pelcarea este destul de tristă și pentru că dimineața nu prea ai timp de altceva decât să încaleci pe bicicletă și s-o zbughești spre port. Drumul ăsta noi tot mai mult pe jantă l-am facut, fiind încă sub influența penelor din ziua anterioară. Noroc că distanțele în Sfantu sunt mici.

Per ansamblu excursia înseamnă o experiență deosebită, fiind foarte recomandabilă familiilor în special, pentru că cei mici au suficient timp de joacă și nu sunt grăbiți. Dar și pentru că distanțele nu sunt mari, iar în timpul zilei te poți opri de multe ori pentru ca juniorii să nu devină „o pacoste”. Cel mai frumos este însă să poți alterna zilele de pedalat cu zile de plimbat cu barca pe canale sau zile de pescuit. Dacă de data asta am fost presați de timp și nu am avut prea mult timp, la celelalte ediții am închiriat bărci în Chilia Veche, Sulina și Sfântu Gheorghe, ocazie cu care am pescuit și am vizitat împreună cu cei mici Rezervația Biosferei Delta Dunării.

Download traseul în format GPX
     
Distanță Itinerariu Cazare
  Tulcea Pensiunea Delta Dunării
Ziua 1 39 km Tulcea – Pardina Nufărul
Ziua 2 36 km Pardina – Chilia Veche La Răducu
Ziua 3 32 km Chilia Veche – Sulina Vila Alga
Ziua 4 37 km Sulina – Sf. Gheorghe Casa Lucia
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentCum ne alegem trainerul?
Articolul următorFat bike în Zermatt
Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ