Jurnal de călătorie de Radu Diaconescu
Sunca, galustile si legumele sfaraie in untura incinsa in timp ce tanti Vilma se agita pentru a mai face cateva portii pentru ciclistii ce stau la coada. Mereu am zis ca ar trebuie sa existe o categorie speciala pentru bunicute in randul bucatarilor Michelin, nu de alta dar experienta zecilor de ani nu are cum sa nu se vada in rezultatul final, mai ales atunci cand lucrurile sunt facute cu placere. In plus sunt usor fascinat de toate retele simple si locale, lucruri ce erau gatite si acum 50 de ani, mancaruri pe care de obicei nu le gasesti in meniurile restaurantelor. Pacat ca pe cat de gustoase sunt mancarurile unguresti pe atat sunt si de nesanatoase si daca nu am lasa sub rotile bicicletelor kilometri buni in fiecare zi kilogramele s-a pune in mod accelerat.
Mura, raul ce vine din Alpii ce se vad in departare in zilele senine e si cel care da numele tinutului din sud-vestul Ungariei, un tinut neasteptat de deluros si de impadurit si in mod egal extrem de putin populat. Petrolul descoperit aici acum 100 de ani s-a terminat demult si tot judetul traieste acelasi scenariu post-industrial lasat in urma de epoca comunista. Caci dupa ce se termina petrolul sau carbunele sau dupa ce se inchide singura fabrica ce producea ceva din oras oamenii, cladirile si probleme raman pe loc. Asta cel putin o perioada caci pana la urma oamenii pleaca, fie spre orase mai mari, fie spre alte tari.
Atunci cand pedalezi prin unele din fostele sate sau micile orasele ale tinutului traiesti foarte des impresia ca pedalezi intr-un tinut parasit. Doar in weekend zona se mai animeaza putin atunci cand revine cei plecati in Budapesta pentru un weekend petrecut la tara. Iar daca pentru bicicleta asta inseamna un trafic complet inexistent si o retea intreaga de drumuri pe care pot sa mergi ca si cum n-ar exista masini totusi nu poti sa nu te intrebi cat de pline de viata erau lucrurile acum 50 de ani.
In schimb oamenii inteleg ca trebuie sa caute alternative si autoritatile incearca intr-o mai mica sau mare masura sa le ofere. Incurajarea turismului, si a turismului pe bicicleta e una din variante si aici intram si noi in joc prin micul tur prin care il facem in care ne sunt locurile interesante de vazut.
Iar daca fata de multe zone din Romania sau din Europa nu e nimic wow sunt multe lucruri care intra din categoria agroturismului ce poate sa tina ocupa turistul pentru un weekend. O moara veche de sute de ani restaurata si transformata intr-un mic muzeu, o podgorie cu vedere spre apus si cu vin bun, o ferma de capre cu tot felul de produse traditionale, un camp de lavanda si o scoala de arta pentru copii si tanti Vilma cu galustile ei prajite in untura cu pedalat cateva zeci de kilometri pe drumuri numai bune de asa ceva.
Cu siguranta nu se poate compara cu Alpii sau cu alte zone din Europa din punct de vedere al peisajului, dar combinatia dintre descoperirea unor mici bucatele din cultura si traditiile locale si pedalatul prin natura si pe drumuri pustii, eventual adaugand la ecuatie si baile termale de la Zalakaros nu e deloc de delasat.
