Vânturiș, o zonă de schi off-piste la îndemână, pentru toată lumea

1

12661940_10153815238154088_423906776078213031_n

Foto: Doru Staiculescu

Mulți iubitori ai schiului și snowboard-ului ar vrea să încerce gustul off-piste-ului. Schiul pe munte, în afara pârtiilor bătute, e cu totul diferit și oferă satisfacții mari!

Dar de multe ori să ajungi într-un loc propice pentru asta implică eforturi și riscuri destul de mari. Pentru cei ce doresc să guste din această experiență, dar și pentru cei ce doresc efectiv să se dea într-o zonă cât de cât sălbatică, dar cu acces ușor, zona Vânturiș de la Sinaia e alegerea perfectă.

Accesul se face rapid fie de la pârtiile de la Cota 2000, fie dinspre cabana Dichiu, iar posibilitățile unei zi perfecte de schi sunt suficiente. În plus, zona are zăpadă atunci când multe altele nu au, fiind destul de înaltă.

Atenție! Zona este totuși una neamenajată, iar accidentele pot să apară oricum. Există posibilitatea de cădere de la înălțime și chiar și de avalanșă, o ieșire la schi în Vânturiș implică toate măsurile necesare oricărei ieșiri off-piste!

Iată ce frumos ne-am distrat noi într-una dintre cele mai frumoase zile de schi de sezonul acesta, chiar dacă nu mai era zăpadă aproape nicăieri. Am ajuns cu mașina chiar până acolo!

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ