Giro produce pantofi de ciclism funcționali, eleganți și în același timp performanți. Aspectul lor este mereu elegant, materialele sunt de cea mai bună calitate, rezistente și funcționale, talpa este aderentă și transmite cu eficiență maximă energia în pedale.

Modelul Code VR70 nu face excepție. Mai mult, el este un model de top, cu performanțe superioare din toate punctele de vedere. Talpa este din carbon Easton EC70, pentru un transfer de putere cu eficiență maximă. Pe aceasta este atașată talpa exterioară Vibram, care asigură în același timp rezistență mare în timp și o aderență extraordinară.

_CJP4826Exteriorul este fabricat din materialul Evofiber, care este foarte rezistent și asigură protecție și confort. Talpa interioară beneficiază de sistemul de reglaj SuperNatural, având trei tipuri de căptușală specială în funcție de curbura arcului tălpii. De asemenea, interiorul este tratat antibacterian cu fibre Aegis. Sistemul de închidere este cu trei bucle, două din velcro asimetrice și una cu sistem de închidere mecanică N-1, înlocuibil în caz de defectare. Modelul testat de noi este versiunea HV (High Volume), special pentru cei ce au piciorul mai lat și nu le place ca pantoful să îi strângă puternic din lateral.

Pantofii se adresează celor ce doresc în același timp performanțe maxime dar și rezistență bună în timp, fiind dispuși să plătească un preț ceva mai mare decât cel al unui model obișnuit.

_CJP4817La primul contact cu pantofii, aceștia m-au impresionat prin aspectul elegant, cu totul diferit de modelele lucioase și multicolore de competiție de la alte mărci. Materialul exterior negru are un aspect mat plăcut iar talpa din carbon are o textură discretă, abia observabilă. Crampoanele tălpii Vibram sunt proeminente dar nu exagerate. La nevoie, se pot monta în vârf două crampoane suplimentare metalice pentru zonele de împins bicicleta abrupte și alunecoase. În pachet au venit și cele trei tipuri de căptușală pentru talpa interioară, montată fiind mărimea medie. Le-am testat pe toate și am rămas tot cu acestea.

_CJP4819Odată încălțați pentru prima dată, am fost impresionat de confortul sporit, pe care nu l-am mai întâlnit la alți pantofi, dar acesta este primul model High Volume pe care îl testez. Într-un fel am solicitat acest model la test și datorită problemelor pe care le-am avut de-a lungul timpului cu mărimile normale de la alți producători consacrați, mult prea strânse din lateral. E drept, un contact mai strâns cu pantoful oferă un transfer mult îmbunătățit al energiei, dar pentru turele și concursurile lungi pe care le practic eu confortul este mult mai util.

Pantofii au o greutate de 440 g în mărimea 46, fiind un pic mai grei decât modelele de top exclusiv pentru competiții ale concurenței, dar sunt mult mai masivi și oferă la prima vedere o rezistență în timp foarte bună, lucru pe care urmează să îl verificăm sezonul acesta. În schimb talpa de carbon îi face să se simtă foarte ușori. La pedalare, senzația de transfer a energiei la pedale este foarte bună, dar fără rabat la confort. Tălpicea adaptată la arcul tălpii își face aici treaba. Impresia este că pedalatul pentru 7-8 ore sau chiar mai mult în acești pantofi nu este o problemă. Pantofii nu sunt impermeabili și sunt foarte bine aerisiți. Nu am testat încă, dar cu siguranță se vor usca repede în cazul în care se udă pe traseu, lucru inevitabil la multe trasee de MTB.

Dacă la alți pantofi am avut nevoie de o perioadă de acomodare, nu este și cazul acestora. Pentru mai multe sute de km ei se potrivesc perfect cu picioarele mele destul de mofturoase. Îi voi folosi cu siguranță multe mii de km sezonul acesta, după care voi reveni cu păreri și poze noi…

Plus: calitate excepțională, aspect elegant, performanți din toate punctele de vedere

Minus: prețul este destul de mare, s-ar putea să nu fie suficient de minimaliști pentru unii raceri

Importator: www.extremeriders.ro

Preț: 975 lei (la data redactării articolului, reduși la 828,75 lei)

 

 

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentThe Mountain Assault Sinaia devine… The Eliminator
Articolul următorNoile roți tubeless de carbon Qurano de la Vittoria
Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ