Acum citesti
Bicicleta universală, partea a 2a: bicicleta de ciclocros

Se pare că am o afinitate pentru bicicletele bune la toate, în ciuda faptului că este mai mult o utopie. Nu există o bicicletă care să le facă pe toate, însă există biciclete care pot îndeplini multe sarcini. În prima parte am vorbit despre 29er, o bicicletă adaptabilă la diverse medii, cu care poți să ieși la liman în multe dintre cazuri. Dar nu în toate. Mai nou, mi-am achiziționat o bicicletă de ciclocros pornind de la aceaași idee.

Ce mi-am dorit?

O bicicletă cu care să pot face antrenament pe șosea, dar cu care să pot participa la concursurile de la câmpie. De ce nu puteam să fac asta cu bicicleta de Cross Country? Foarte simplu, din cauza faptului că am ales un sistem de transmisie cu o singură foaie, iar la drum lung sau când venea vorba de viteză parcă stăteam pe loc. În plus, utilizam în exces pinionul mic. Frustrarea și-a spus cuvântul într-o zi când fugeam de ploaie, iar cadența era deja soră cu nebunia. M-am decis atunci că am nevoie de o altă bicicletă cu care să ies la turele lungi de șosea, fără să instalez două foi pe bicicleta de Cross Country.

Prima și cea mai simplă decizie a fost bicicleta de ciclocros. Deși inițial mă gândeam serios la o cursieră, am realizat că ciclocrosul este cât se poate de versatil. Foaia de 50 era baza și nici nu am mai luat în calcul alte specificații. Dar încă de la prima tură, i-am văzut imediat avantajele.

Și prima tură a fost la munte. Am urcat barajul Râușor repede, mi-am bătut chiar recordul de pe Strava, apoi m-am afundat direct pe un drum forestier înnoroiat. A fost superb. Am înțeles într-o clipă că viteza de rulare a acestei biciclete prin noroi este imbatabilă, iar asta m-a determinat să mă murdăresc și mai mult.

DSC_0531
Prima experință la munte: mult noroi și zdruncinături serioase, dar satisfacție maximă.

 

Apoi au urmat turele la câmpie, pe asfalt și prin păduri. Bicicleta este la fel de rapidă și trebuie să recunosc: chiar îmi place viteza. Foaia mare nu a fost de utilizat off-road, însă pinioanele nu-s atât de mari și-ți faci bine treaba rulând chiar și pe foaia mică. Și poate ar trebui precizat că angrenajul este 2×10, ca să nu-ți treacă prin cap că aș fi ales vreo clipă foaia mijlocie. Cu bicicleta asta oricum nu există o cale de mijloc: accepți că este un cal sălbatic pe care trebuie să-l domini și simți asta imediat când intri pe drumuri denivelate, presărate cu rădăcini, șanțuri și pietre. Doar spatele tău va fi cel care se va plânge, dar crede-mă, chiar simți că trăiești și că te lupți cu bicicleta. Un fel de întoarecere la origini, la bicicletele anilor 90 când nimeni nu auzise de suspensii sau de confort.

DSC_0631
Pădurile, primăvara, sunt locul ideal de joacă pentru tine. Atât timp cât iubești noroiul.

 

Din punct de vedere al echipării, ai un set de frâne Cantilever ce-ți permit să rulezi prin noroi fără să-l acumulezi în exces pe clești. Degajamentul pentru roata din spate este de asemenea mai mare, deci nici pe basculă nu vei acumula kilograme în plus de pământ. În plus, ai două seturi de manete care acționează aceleași frâne: cele clasice, amplasate exact ca pe cursiere, și cele din stânga și din dreapta pipei, care oferă o poziție de vis pe ghidon.

DSC_0567
Poziție foarte comodă și viteză mare chiar și în oraș.

 

Și este sau nu este până la urmă bicicleta universală?

Nu, evident că nu este. Dar este bicicleta ideală pentru cei care locuiesc la câmpie. În off-road adevărat, adică pe munte și pe coborâri dificile nu ai nicio șansă reală, căci toul se transformă într-un chin profund. În schimb, poți participa cu mândrie la cursele pe plat și te poți deplasa prin oraș foarte comod, mult mai comod decât pe o cursieră în orice caz. Poți avea eventual două seturi de roți, unul pentru șosea cu anvelope slick (și mult mai ușoare) și unul pentru off-road, cu anvelope cu crampoane, care sunt însă mai grele. 10 kg pentru această bicicletă mi se pare oricum o valoare cât se poate de rezonabilă.

Dar partea cea mai amuzantă este că mulți o confundă cu o cursieră. Și te vor privi lung, își vor da coate și vor comenta când te vor vedea prin pădure: uite-l pe nebunu ăsta, s-a bagăt prin noroaie cu biata cursieră! Te vor considera nebun, însă tu ești un bărbat adevărat care a decis să se lupte cu bicicleta, nu doar să se lase transportat. Iar asta ar trebui să te facă să te simți special. Este ceva ce nici 29er-ul n-o poate face.

Vezi Comentarii (12)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

five − 2 =