Acum citesti
Performanța RidersClub 2015: de 5 ori înconjurul Pământului!

FreeRider: Salut, Tudor! A fost un an plin pentru Riders Club. Sezonul a început mai devreme, în martie, cu o competiție nouă, și s-a încheiat în noiembrie. Cum ai caracteriza acest sezon?

Tudor Mocuța: Bine v-am regăsit! Apreciez că a fost un sezon foarte bun. Aș lăsa cifrele să vorbească: 14 competiții, 33 de trasee de 1.000 kilometri în total, 380 de curse, 210.000 kilometri parcurși de la malul mării, la șes, la deal și până pe crestele munților. Pe scurt, a fost aventură, distracție și o mare performanță, pentru care îi felicităm pe toți participanții din acest sezon împreună cu care Riders Club a facut de 5 ori înconjurul Pământului!

riders-club

FreeRider: Care au fost particularitățile acestui an?

T.M.: Anul acesta ne-am axat pe trei direcții: încurajarea echipelor, cât mai multe podiumuri și dezvoltarea segmentului destinat familiei. Am invitat și premiat echipe formate din prieteni, rude sau colegi de birou, care au descoperit prin intermediul Riders Club un nou mod de relaxare și de socializare. Am dorit ca ei să simtă că sunt bineveniți și că aparțin efectiv unei comunități sportive, indiferent că sunt începători, avansați sau profesioniști. Mesajele primite după fiecare competiție ne dau încredere că ceea ce facem este bine și că trebuie să continuăm. Am adus pe podium peste 100 de persoane la cele mai multe evenimente, am oferit premii atractive și am reusit să bucurăm participanții. De fapt, acesta este cel mai important lucru pentru echipa MPG: să ofere oamenilor experiențe cât mai frumoase și plăcute.

FreeRider: Care au fost elementele cele mai importante ale concursurilor pe care v-ați concentrat?

T.M.: Elementul cheie este diversitatea. Pe toate palierele: abilitate, vârstă, categorii de concurs, servicii și premii. Plecând de la această premiză, am oferit trasee noi și atractive împreună cu partenerul nostru Răzvan Jugănaru și echipa sa. Am urmărit ca traseele să fie variate, iar cicliștii să aibă la dispoziție cât mai multe opțiuni de forme geografice, câmpie, deal și munte, integrate în evenimente clasice, de tip maraton, cât și cu formate speciale, cum este competiția pe echipe din Băneasa, 4 Pedale. Ne-am îmbunătățit permanent serviciile, ne-am specializat echipa, ne-am atras parteneri dintre cei mai serioși și valoroși de pe piață, cărora le mulțumim pentru încredere și implicare.

FreeRider: Dacă ar fi sa facem o radiografie a sezonului 2015 al Riders Club, spune-mi ce consideri că a mers bine și ce nu a funcționat?

T.M.: Este greu de făcut o evaluare atât de simplă în alb și negru. Vorbim despre oameni și pasiunea lor. Un lucru bun care merită subliniat însă este acela că, în al treilea an de Riders Club, vedem în continuare evoluție pozitivă din toate punctele de vedere. A crescut comunitatea, s-a consolidat pasiunea pentru ciclismul MTB, participanții înteleg mai bine cum să se pregătească, cum să intre în competiție și ce să facă după ce trec linia de Finish, a crescut respectul față de natură, față de regulile care se impun în cadrul unui concurs și au o atitudine fairplay. Suntem deja prieteni cu cei mai mulți dintre membrii Riders Club, atmosfera este frumoasă la evenimente și toate acestea la un loc înseamnă foarte mult pentru acest proiect și pentru oameni.

Din fericire, nu există nimic care să nu fi funcționat deloc în cadrul evenimentelor dar există lucruri care ne-au pus în mare dificultate pe parcurs: de la lucruri marunte, cum ar fi împotmolirea unei mașini de transport sau întreruperea curentului, la situații neprevăzute care ne-au forțat să găsim soluții rapide și eficiente care să permită desfășurarea evenimentului în condiții cât mai bune. Au fost situații în care am fost nevoiți să regândim întreg traseul, integral, cu doar 2 zile înainte de startul evenimentului, inclusiv să refacem toate documentele și planurile de siguranță și cele logistice etc. Din fericire, echipa noastră este solidă și bine pregatită pentru a face față unor situatii dificile, ieșite din comun, iar acest aspect este esențial pentru ca atât siguranța cât și experiența participanților să nu aibă de suferit.

FreeRider: Cum se vede comunitatea Riders Club în cifre acum, la final de an?

T.M.: În ultimii 3 ani, numărul de membri ai comunității Riders Club s-a triplat. Dacă vorbim însă de creșterea din ultimul an, atunci putem aprecia că participările la evenimentele din 2015 au crescut cu 35% – 50% față de cele desfășurate anul trecut. Cei mai mici rideri au 6 ani, iar cel mai în vârstă gonește fără griji pe poteci la cei 78 de ani ai săi, pe care nimeni nu-i bănuiește. Segmentul familie, 6-13 ani, format dintr-un copil și un adult, a crescut cu 15% în ultimul an, iar în această zonă dorim să atragem cât mai mulți iubitori de mișcare. Procentul legat de genul participanților s-a menținut cam la fel, 80% dintre concurenți fiind bărbați.

FreeRider: Ce concursuri vor avea loc în 2016 și ce noutăți pregătește Riders Club?

T.M.: Anul viitor vom organiza atât competițiile mari, cunoscute riderilor, dar evaluăm și destinații și concepte noi, diverse, care să ofere experiențe unice participanților. În ceea ce privește data de desfășurare, pentru unele dintre acestea au fost făcute câteva modificări urmând ca, legat de traseele și experiențele noi pe care le-am pregătit, să revenim cu detalii la începutul anului viitor. Primele concursuri pe care le facem publice deocamdată sunt cele majore, care au devenit populare, dar și cele care au stârnit interesul cicliștilor dornici să aibă parte de doze suplimentare de adrenalină.

Vom începe sezonul Riders Club cu Urban Trail XCC, o competiție mai tehnică, destinată riderilor mai experimentați, care va avea loc pe 12 martie, în București. Vom continua pe 16 aprilie cu ZIUA B, care se va desfășura în pădurea Cernica, de lângă Capitală. Urmează: 28 mai – La Broaște, la Căldărușani (Ilfov); 18 iunie – Topoloveni Summer Tour (Argeș); Livada cu Cireși, de la Păulești (Prahova), se mută pe 2 iulie, în perioada în care cireșele sunt coapte și numai bune de mâncat; 16 iulie – Lupii Dacilor – Trofeul Muscelului, în Câmpulung (Argeș); 6 august – Dumbrava cu Mărgăritar, la Comana (Giurgiu); Haiduci și Domnițe, de la Moara Vlăsiei (Ilfov), va lua startul pe 17 septembrie, la începutul toamnei; competiția pe echipe 4 Pedale, din pădurea Băneasa, București, se va desfășura ceva mai târziu, pe 29 octombrie.

FreeRider: Ce mesaj le transmiteți comunităților de cicliști și amatorilor de mișcare la finalul acestui an?

T.M.: Dorim să le mulțumim că au fost alături de noi în aventurile trăite, le urăm odihnă plăcută și să petreacă sărbatorile de iarnă cu bine alături de cei dragi! Echipa MPG va lua de asemenea vacanță însă nu înainte de a pregăti noi surprize pentru anul care urmează.

Vă mulțumim și vouă, membrilor echipei FreeRider, pentru că ați promovat sportul pe două roți, ați sprijinit sistemul de ciclism Riders Club și ați contribuit la informarea pasionaților de ciclism!

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

twelve + twelve =