Acum citesti
Schwalbe prezintă noile camere foarte uşoare Evolution Tube Aerothan

Într-o lume unde toata lumea merge pe tubeless sau cel puţin se interesează de avantajele renunţării la cameră, Schwalbe lansează pe piaţă o nouă cameră realizată dintr-un material special şi cu o greutate extrem de mică. Este vorba de noul Evolution Tube produs împreună cu cei de la BASF dintr-un material nou intitulat Aerothan. Acesta nu doar este foarte uşoară ci şi în întregime reciclabilă.

camere de rezerva Schwalbe Evolution Tube Aerothan 01Noile camere oferă aceeaşi protecţie antipană ca o camera obişnuită însă la o greutate mult mai mică. În plus noul material este foarte moale şi maleabil ceea ce înseamnă că va oferi roţii o mai mică rezistenţă la înaintare. Singura lor problemă este că sunt sensibile la căldură acesta fiind şi motivul pentru care Schwalbe le oferă doar în varianta pentru mtb cu utilizare pe biciclete cu frânare pe disc. Se pare că frânarea pe jantă produce prea multa căldură pentru aceste noi camere.

Greutatea unei camere Evolution Tube 29er este de 73 grame în comparaţie cu una clasică fabricată din butyl care are 300 g. Dar ideea nu este chiar nouă. Cei de la Foss Tubes au lansat astfel de camere încă din 2010 şi ofereau o protecţie mai bună la pană. De asemenea mai sunt şi elveţienii de la Eclipse însă camerele lor sunt de două ori mai scumpe.

În caz de pană noile camere de la Schwalbe pot fi reparate cu petice speciale fără lipici. Pentru aplicare nu este nevoie de curăţare, iar aceste petice vor funcţiona la fel de bine şi pe camere obişnuite.

Greutatea redusă le face ideale în special pentru cei obsedaţi de greutate întrucât aparent sunt mai uşoare inclusiv faţă de substanţa auto-vulcanizantă folosită la anvelopele tubeless.

Preţul pentru o bucată este de 19,90 euro.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

two × 3 =