Acum citesti
Lapierre introduce noua Aerostorm DRS pentru echipa FDJ

Lapierre_areo-time-trial-bike_aerostorm-drs-plageLapierre a realizat o versiune complet nouă a modelului de contratimp Aerostorm DRS, împreună cu echipa franceză FDJ pe care o sponsorizează. DRS vine de la Drag Reduction System iar unicul scop al bicicletei este să fie cât mai rapidă posibil respectând regulile UCI.

Noua Aerostorm DRS are o geometrie complet revizuită. Cadrele sunt mai mici, unghiul tijei de şa este mai înclinat iar poziţia şeii se poate ajusta 10 cm, fiind montată pe şine. Wheelbase-ul a crescut, manevrabilitatea a rămas bună, bicicleta e stabilă iar poziţia pe ea este acum un pic mai agresivă.

Lapierre_areo-time-trial-bike_pinot-sur-aerostorm-drsFrânele fabricate special cu tragere pe mijloc sunt ascunse între seatstay-uri şi în furcă, aducând astfel îmbunătăţiri aerodinamice dar şi o frânare mai bună. Tuburile cadrului au forme aerodinamice iar ghidonul şi pipa sunt complet integrate. Cadrul, furca, pipa şi ghidonul funcţionează împreună pentru a obţine o rezistenţă cât mai mică la curenţii de aer. Îmbunătăţirile aerodinamice au fost testate întâi pe calculator, apoi în tunelul aerodinamic şi în final pe velodromul din Roubaix împreună cu echipa FDJ.

Cadrul are multe protecţii de latex şi silicon pentru obţinerea coeficientului bun aerodinamic. Rigiditatea cadrului a fost de asemenea o mare provocare la solicitarea celor de la FDJ, astfel că noul cadru are furca spate cu 30% mai rigidă. Greutatea bicicletei a scăzut, fiind acum una dintre cele mai uşoare biciclete de contratimp din ciclismul profesionist, versiunea FDJ având o greutate de 8.1 kg în mărimea M.

Alte tehnologii sunt TDT (Trap Door Technology) care permite instalarea bateriei Di2 în partea de jos a cadrului şi ghidaje interne de rutare a cablurilor în seat-tube.

Bicicletele vor fi folosite pentru prima dată de FDJ pe 1 februarie la cursa Etoile de Besseges, ele fiind disponibile cumpărătorilor începând cu toamna lui 2016.

Mai multe informaţii găsiţi pe site-ul producătorului.

Sursa: bikerumor.com

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

nine + ten =