Acum citesti
Marian Frunzeanu câștigă lupta cu noroiul la Târgoviște

Inspirați cei care au ales pentru Chindia Challenge de la Târgoviște, un set de anvelope pentru noroi. Cei 233 de participanți care au luat astăzi startul, indiferent dacă au pedalat pe traseul scurt sau lung, s-au confruntat cu noroiul care s-a format inevitabil datorită ploilor abundente, cu o seară înaintea concursului. Și tot noroiul a fost cel care a schimbat ordinea clasamentului, deoarece cei care au reușit să se țină pe bicicletă, au câștigat timp prețios.

Așa cum au declarat participanții, au existat porțiuni de urcare și chiar de coborâre unde nu s-a putut sta pe șa, ci doar s-a putut merge (cu greu) pe lângă bicicletă. Traseul scurt (aprox. 25 km), cel care a adunat și cei mai mulți participanți, a avut porțiuni de asfalt, macadam și pământ, drumul pavat reprezentând și cea mai rapidă secțiune. Condiții similare au existat și pentru traseul lung (aprox. 50 km), doar că urcările au fost mai lungi și mai susținute, iar coborârile presărate cu rădăcini ude, amestecate cu noroi și cu un grad de înclinare semnificativ.

Deși în prima parte a cursei Marian Frunzeanu se afla pe poziția a 3a, până la final acesta a reușit să-i depășească pe Alexandru Stancu și pe Daniel-Marius Roșioru, adjudecându-și astfel prima poziție pe podium, după o luptă nu tocmai ușoară.

Chiar dacă traseul scurt a avut o diferență de nivel de 360 de metri, competiția a fost una dificilă, cauzele fiind evidente. Traseul lung a avut o diferență de nivel de 1.100 de metri.

Fotografii din tura lungă, vor fi publicate astăzi pe pagina noastră de Facebook.

Dragoș Mitroi
Chindia Challenge – Târgoviște

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

17 − 2 =