Spectacam, camera care filmează în față și în spate

0

Ce poate fi mai bună decât o cameră video aflată pe cască sau pe bicicletă cu care să înregistrezi turele pe care le faci? Cel mai probabil, una care să filmeze nu doar ce se află în fața ta, ci și ce este în urma ta! Astfel am putea rezuma ceea ce face din Spectacam o cameră de acțiune cel puțin promițătoare.

Cu toate că în momentul de față s-a ajuns la camere ce înregistrează la 360 de grade, cum ar fi aceasta, Spectacam are mari șanse să devină o alternativă viabilă, mai ales pentru cei care nu țin să își golească pușculița. În mod neașteptat, aparatul este rodul inventivității lui Josiah Ng, un ciclist de velodrom din Malaezia, campion național în țara sa și o prezență obișnuită în primul eșalon valoric mondial al acestui sport.

Pe lângă faptul că Spectacam îți oferă, literalmente, o perspectivă dublă, tu mai poți să alegi, în mod separat, unghiul la care se află cele două lentilele. De asemenea, beneficiază de Bluetooth și WiFi ce permite conectarea în timp real la alte dispozitive, precum un telefon inteligent unde se poate derula urmări în timp real înregistrarea. Greutatea va fi una aproape neglijabilă, 60 de grame fiind surplusul pe care îl vei purta după tine odată cu Spectacam. Mai multe informații pot fi găsite aici despre această cameră, iar ca și dată de lansare, luna mai a anului viitor pare cea mai probabilă dată.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ