Acum citesti
Juniorii vor pedala din nou la Brăila

Asociaţia Bike Works anunţă deschiderea sesiunii de înscrieri pentru o nouă ediţie a concursului de îndemânare pe bicicletă pentru copii „Juniorii Pedalează” care va avea loc în municipiul Brăila.

juniorii pedaleaza
Sursa foto – facebook.com/junioriipedaleaza

Astfel, pe 17 aprilie 2016, la Brăila, în parcarea centrului comercial Brăila Mall, începând cu ora 9.00, copiii, cu vârstele cuprinse între 6 şi 14 ani, sunt aşteptaţi să-şi demonstreze îndemânarea pe bicicletă, în cadrul celei de-a şasea ediţii a concursului ”Juniorii Pedalează”. Pentru acest eveniment organizatorii au deschis înscrierile online pe site-ul oficial al concursului, cu precizarea că acestea se vor închide pe 15 aprilie. Taxa de înscriere online pentru fiecare participnat este de 25 de lei, iar la faţa locului va fi de 30 de lei.

În funcţie de vârstă, cei mici vor avea avea de parcurs, pe bicicletă, un traseu care va cuprinde mai multe tipuri de obstacole, iar la final copiii vor fi răsplătiţi cu diplome, trofee, medalii şi produse oferite de sponsori.

Asociaţia Bike Works promovează mersul în siguranţă pe bicicletă şi de aceea trebuie să ştiţi că micuţii nu vor putea intra în concurs dacă nu poartă căşti de protecţie. În acelaşi timp, evenimentul se va desfăşura pe un circuit închis, zona de concurs de la centrul comercial fiind izolată faţă de maşini şi marcată corespunzător.

“Pregătim şi de această dată trasee interactive pentru copii; ne dorim să-i surprindem prin diversitatea de probe şi prin micile surprize oferite prin dărnicia sponsorilor. Deja traditie, acest concurs pentru juniorii noştri nu face decât să formeze un frumos obicei în calendarul de activităţi pentru copii” a declarat Loredana Cataramă, membru în cadrul Asociaţiei Bike Works.

Toate detaliile concursului, de la regulament până la înscrieri, se regăsesc pe site-ul de concurs, juniorii.bikeworks.ro.

A şasea ediţie a concursului „Juniorii pedalează”, de la Brăila, este organizată de Asociaţia Bike Works în parteneriat cu Brăila Mall, Casa de Cultură ”Grigore Kiazim” Măcin, Top Media, Bălănescu photography. Sponsori sunt: Sprint, Daily Open House, Maus Bike, BBB, Continental şi Muc-off. Parteneri media ai concursului sunt Rock Fm şi Freerider.ro..

Lista este deshisă pentru companiile sau firmele care doresc să susţină acest eveniment, precum şi pentru instituţiile media interesate să ajute în promovarea acestora.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

eleven + three =