King of Transfăgărăşan, race report: înălţarea în grad

0

În fotografia din deschidere, cu puţină imaginaţie, putem considera că mai marele Alexandru Ciocan, mă „unge” cu spada cavaler al asfaltului, iar autorul acestor rânduri urmează să se prăbuşească, transfigurat de efort, după linia de finiş. Ţin minte că l-am întrebat pe Mihnea Cristescu, om de nădejde din organigrama Road Grad Tour, dacă „ăsta e Volvo-ul?”, deşi mă aflam în mod cert în faţa unui Volkswagen Tiguan. De ce eram eu aşa interesat de Volvo, pentru că acolo fiecare concurent(ă) putuse să îşi lase niscaiva straie călduroase pentru întoarcere. A propos de concurenţi, la o evaluare sumară, numărul lor s-a dublat faţă de anul trecut, timpii s-au îmbunătăţit, ba chiar au venit concurenţi de peste hotare, atraşi de „mirajul Transfăgărăşanului”, despre care Jeremy Clarkson a afirmat că e cel mai bun drum din lume, sincer, nu reuşesc să înţeleg de ce toată lumea se leagă de sintagma asta, aşa că, iată, o voi folosi şi eu. Pot să spun că la aducerea de concurenţi şi concurente care vorbeau limba rusă, am contribuit implicit şi eu şi Roxana, pentru că în exotica noastră călătorie la Chişinău Criterium, riderii de pe acolo ne-au luat la întrebări, de unde suntem, pe la ce curse ne dăm, etc, şi rezultatul, iată-i aici (venind să ne ia podiumurile strămoşeşti!). Ce pot să spun despre cursă, pentru mine a început cu un oarecare efort logistic, trebuind să înlocuiesc două anvelope la duba racing, să găsesc un schimbător faţă pentru cursieră şi un lanţ nou cu 12 viteze pentru mountain-bike, pentru că a doua zi după KOT, voiam să ajung şi la Câmpina Open MTB, pe modelul „multiMarc”, dezvoltat până acum. Aşadar, misterul transmisiei de cursieră care îmi făcea figuri s-a rezolvat, nu era din cauza foilor ovale Rotor ci din cauza patinei deraiorului faţă, foarte obosită, problema e că nu găseam nicăieri –unde am apucat să caut, un SRAM braze-on. Aici întră în scenă service-ul Bikexpert Pantelimon şi Răzvan Bucătaru, căruia trebuie să-i mulţumesc, pentru că după ce am întors problema pe toate părţile, a venit cu soluţia unui deraior Ultegra pentru 3 foi, a cărui patină lungă putea gestiona cele două foi ovale. Deşi din câte am înţeles Sram şi Shimano nu se pupă sub nici o formă, soluţia aceasta mi-a permis să particip la cursă, căci altfel, după Bucharest Bike Fest, cursă la care nu a fost nevoie să lucrez cu foile, nu aş fi avut nici o şansă, apărând chiar şi o crăpătură pe patină.

Foto: Bogdan popa

A propos de cursă, aceasta este una cât se poate de palpitantă, primii 20 de kilometri fiind practic o înlănţuire de viraje, un circuit ce pare să nu se mai termine, unde am rămas într-un prim grup extins, în care, spre surprinderea mea le-am văzut pe Ioana Gălan şi pe Ana-Maria Estera, acum, nu zic,or fi fost şi alte fete, dar eu pe ele le-am văzut. Urcările şi coborârile până la Cabana Capra au mers mai bine decât anul trecut, planul meu strategic fiind să ţin roata a doi tineri rideri de la Steaua, ceea ce mi-a mers până la un punct. Toate bune şi frumoase, problema este că pe cea mai abruptă porţiune, unde îmi aduc aminte că se trecea pe sub o copertină lungă, m-am văzut pus în dificultate, am fost depăşit de câţiva rideri şi am văzut că un grup măricel se apropie din spate. Din momentul în care am reintrat pe serpentine, mi-am revenit în simţuri şi într-o modalitate de a „pune” puterea în asfalt mult mai convenabilă, dar era pur şi simplu prea târziu, nu am mai reuşit să accelerez, chiar dacă doar 12 secunde au rezultat din clasament că mă despărţeau de podiumul categoriei de vârstă. Nu îmi pare rău de acest lucru, pentru că am mers foarte constant toată cursa, ceea ce a făcut să fie imposibilă „adunarea forţelor” pentru un ultim efort final, etc, am ajuns să nu mai cred în aşa ceva, de altfel, dacă mă gândesc la chestii motivaţional-eroice în timpul curselor, mai degrabă simt că mă deconcentrez, de aceea pentru mine, filmele cu „best climbing moments” de pe youtube, merg, cel mai bine înainte de antrenament şi atât. Sunt mulţumit pentru că mi-am îmbunătăţit, la fel ca într-un jurnal de ştiri din epoca de aur, munca pe toate segmentele (de pe Strava), reuşind un timp cu cinci minute mai mic decât cel din 2017 şi promit ferm „să fac totul” şi „să nu precupeţesc nici un efort” să îmbunătăţesc raportul greutate-putere pentru anul  ce vine când aş fi foarte fericit să pot participa la Haute Route, să vezi de acolo race reporturi! Nu uit nici de rubrica „tips-and-tricks”, am evitat să aşteptăm redeschiderea Transfăgărăşanului pentru a cobori spre Curtea de Argeş, urcând mai întâi către coada Lacului Vidraru şi revenind spre baraj pe un drum forestier de pe celălalt mal, fără a  stresa foarte tare T5-ul, drept fiind că am ajuns la baraj cam tot când s-a redeschis traficul.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ