Prim contact: Merida BigNine XT-Edition (2020)

0

După ce colegul meu Dan Mazilu a participat la prezentarea Merida de la Păltiniș, s-a întors de acolo târziu în noapte cu o Merida pe care mi-a lăsat-o expres, plecând rapid spre București. De abia a doua zi am reușit să văd cum arată noul hardtail în ediție XT, iar din punct de vedere vizual, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult: noul BigNine are același cadru și aceeași geometrie ca anul trecut, însă componentele sunt în centrul atenției. Asta deoarece este echipată cu noua transmisie Shimano XT și cu noile frâne, din aceeași gamă. Lucruri care vin ca argument solid când privești prețul de 7.490 de lei. Desigur, am și câteva lucruri negative de menționat, așadar o să vă povestesc cum a fost la tura de prim contact cu această bicicletă.

Acesta este un 29er care se simte aproape ca o bicicletă de dirt. Să-ți zic de ce. Exceptând faptul că anul acesta am stat mai mult pe full-suspension, care este desigur un vapor pe lângă această Merida, vorbim despre un BigNine destul de scurt, care este foarte agil, dar care nu oferă o stabilitate grozavă. În fond, bicicleta asta se încadrează undeva în gama sport, cu valențe de XC, însă cu geometria în jurul căreia este construită nu se poate numi cu adevărat o bicicletă pentru competiții. Desigur, te va purta pe orice traseu de munte, însă reține că va avea anumite limitări. Reach-ul este destul de scurt, iar unghiul headtube-ului amplasat la 70 de grade, așadar limitările pe porțiunile aburpte de coborâre sunt foarte clare pe baza cifrelor. Chainstay-ul are o lungime de 450mm, iar împreună cu pipa mai scurtă, o poți ridica foarte ușor de la sol. Tot la capitolul control aș menționa și anvelopele Maxxis Ikon, cu lățimea de 2.2 inch, care sunt foarte rapide pe plat sau pe urcări, dar care pot deveni problematice pe coborâri, mai ales pe cele tehnice, deoarece crampoanele centrale sunt foarte mici, iar cele laterale – mici. Iar dacă nu ai tubeless, nu poți rula la o presiune joasă, așadar așteaptă-te să fii zdruncinat.

Veredele ăsta se potrivește cu pădurea. Roșu, mai puțin.
Arme japoneze, partea I.
Arme japoneze, partea a IIa. Design radical. Funcționalitate ireproșabilă.
Pinionul mare are 51 de dinți. Crezi că te descurci cu el?
Șa comodă și moale. O ușurare…
Finisaje fără reproș. Nu înțeleg totuși combinația asta cu roșu.
Cockpit-ul arată relativ curat, fiind perturbat poate doar de blocajul furcii.

Mulți mi-au spus că cei de la Merida cer un preț prea mare pentru o bicicletă cu butuc 135×9, așadar cu quick release clasic. Poate fi folosit ca argument în discuție, însă ține cont că aceasta este versiune de vârf a unei biciclete enetry-level, versiunea de bază fiind oferită pentru aproximativ 2.500 de lei. Astfel de modele există în gamele tuturor producătorilor și singurul argument viabil pentru achiziția acesteia reprezintă într-adevăr echiparea cu componentele Shimano XT, care nu-s chiar ieftine. Ai la dispoziție o transmisie 1×12 de ultimă generație, care schimbă foarte lin și extrem de precis, un angrenaj foarte frumos finisat și ușor dar și un set de frâne extrem de potente. Sunt atât de potente încât mi s-au părut un ușor overkill pentru această bicicletă, pentru că puțini sunt cei care le vor folosi la capacitatea lor maximă. În calcul sunt de luat și butucii Shimano SLX, care-s relativ ușori, iar în noua versiune vin cu o culoare care-mi amintește de vechiul XTR. De reținut că pe urcările abrupte, pinionul cel mare de 51 de dinți, împreună cu ampatamentul scurt al bicicletei, va necesita un efort suplimentar din partea ta în a ține roata de față lipită de sol.

Înserție cauciucată pe padelă. Lux! Și prinderea I-Spec.
Nu e poza făcută invers, podul este pe dos. Prinderea roții se face cu ax de 15mm, dar cu imbus.
Frâne extrem de potente, foarte fain lever feel-ul. Construcția este robustă. Reglaje suficiente.
IKON-urile astea sunt bune pe plat. Pe rădăcini am simțit însă frica.
Blocajul furcii în vecinătatea manetei de frână. Ușor de acționat.
Când v-am spus că Ikon-urile au crampoane mici, nu v-am păcălit cu nimic.
Prindere post mount pentru frână, pe chainstay. Se mai observă cheița rapidă, prinderea de portbagaj și cea pentru… cric!

Furca provine de la Manitou (modelul Markhor), are o cursă de 100mm, funcționează cu cartuș de aer și evident oferă performanțe bune, un lucru de așteptat în acest segment de preț. Iar privită per total, nu se poate spune că Merida a făcut vreo economie la piese sau componente, însă nici prețul nu este de discount. O văd ca pe o bicicletă pentru trasee de dificultate medie, îndreptată către cei care vor neapărat o mașinărie mai capabilă și desigur, mai ușoară. Tot în această sumă vei putea achiziționa o Merida cu o geometrie dedicată pentru Cross Country, însă care va fi mai slab echipată. Iar asta semnifică faptul că cei de la Merida nu-și canibalizează intern modelele de biciclete. Este o bicicletă agilă dată de geometria ponderată, destul de scurtă, foarte bine finisată, care nu cântărește mult, însă care poate fi folosită cu limitările mai sus menționate.

Greutate, în dimensiunea M: 11.8 kg
Preț recomandat: 7.490 lei
Importator: BikeFun România

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ