Acum citesti
Raport de cursă – Bikeathon 2018

Sunt multe concursuri de ciclism astăzi în România. E drept că încă nu am ajuns la nivelul numărului fabulos de mare pe care îl vedem în țările din vestul Europei, însă nu ne putem plânge. Fiecare weekend, începând devreme în sezon și până târziu toamna, este ocupat cu cel puțin un eveniment, de foarte multe ori chiar 5-6 în doar două zile.

Dintre acestea se remarcă evenimentele caritabile, cele pentru care organizatorii au reușit să mobilizeze suficienți sponsori pentru a-și permite ca taxa de participare cel puțin, să fie donată respectivei cauze. Este vorba în general de o singură cauză pe care evenimentul reușește să o promoveze și susțină.

Însă dintre toate acestea se remarcă Bikeathon Ţara Făgăraşului, un concurs de ciclism care, în 2018, a reușit să promoveze nu mai puțin de 16 cauze și proiecte. Procedura presupunea ca fiecare concurent înscris să își aleagă o cauză pentru care devenea ambasador și pe care o promova ulterior cât putea de bine printre prieteni, în așa fel încât proiectul să-și atingă, sau chiar să depășească, obiectivul.

Colegul nostru de redacție Dan Mazilu, a ales proiectul “Pedalează Pentru Pădure” care, cu aproape două săptămâni înainte de încheierea perioadei de donații, are deja îndeplinit 110% din obiectiv. Proiectul Pedalează Pentru Pădure are ca scop pe scurt, reîmpădurirea zonelor afectate de defrișările masive, abuzive sau ilegale. Costul plantării unui puiet de brad, fag, paltin, anin, scoruș, ulm sau molid este de doar 5 lei. Devine așadar, extrem de simplu pentru oricine să planteze un copac, direct de la tastatura calculatorului.

Pe partea sportivă, Bikeathon a oferit concurenților adulți nu mai puțin de 5 trasee de concurs plus probele speciale adresate copiilor. Pentru adulți au fost trasee cu lungimi de 4 și 10 km, denumite „Cursa populară”, 22, 46 și cel mai lung, traseul de 70 km. Pentru copii, traseul a fost amenajat în jurul Cetății Făgăraș.

Însă o altă parte specială a evenimenului Bikeathon, pe lângă cea caritabilă, a fost latura prietenoasă. Deși un concurs, Bikeathon inspira tot timpul o atmosferă relaxată. Participanții erau încurajași să iasă din zona de confort însă în același timp să apeleze la fair play și să dea dovadă mai degrabă de camaraderie decât de rivalitate.

Noi am ales să concurăm la proba lungă. Cu o lungime de 70 km și aproape 1000 m diferență de nivel, traseul nu părea dificil, încadrându-se la cât poate să ducă colegul nostru Dan. Deși „pe hârtie” traseul părea ușor, în realitate putea fi opusul. O diferență de nivel mică nu înseamnă că traseul e facil ci că probabil, nu există urcări și coborâri mari, pe care te mai poți odihni. Mai degrabă ai de tras tot timpul.

Bikeathon 2018. Foto David Durus

Tura lungă de 70 km, a traversat o mare parte din zona apropiată orașului Făgăraș, trecând peste dealuri și prin păduri. Traseul este foarte pitoresc și poate fi făcut de oricine, în ritm relaxat, de plimbare. Nu prezintă porțiuni tehnice însă ideal ar fi de evitat să fie parcurs dacă a plouat de curând. Mare parte din traseu se desfășoară pe drumuri de pământ care se pot transforma în noroi.

Traseul a fost foarte rapid și a conținut inclusiv porțiuni destul de lungi de asfalt pe care se putea pedala la viteză mare sau schimbând trena dacă aveai partener de „suferință”. De asemenea, punctele de alimentare și hidratare au fost bine amplasate la tura lungă, colegul nostru descurcându-se în orice moment cu doar două bidoane de apă pe care le reumplea la nevoie.

Dacă traseele cu lungimi mari au avut startul de dimineață, restul plecărilor s-au întins de-a lungul întregii zile, până la ora 17 când au plecat în cursă și copiii. „Mi-a plăcut foarte mult cât de bine a fost organizat startul copiilor”, spune Dan. „Pentru traseul lor amenajat pe asfalt în jurul cetății Făgăraș, cei mici plecau în grupuri mici de 10-12 însoțiți pe biciclete de organizatori. Chiar dacă la start erau sute de copii dornici să o ia la goană, nu am sesizat pericolul de accident în acele momente. De asmenea, MC-ul a făcut o treabă foarte bună, tot timpul îndemnând cu foarte mult calm părinții zeloși, să lase zona de start liberă pentru a nu se prodice accidente”, încheie Dan.

Colegul nostru a încheiat Bikeathon 2018 tura lungă pe locul 3. S-ar fi putut și mai bine însă a ales să pedaleze peste 90% din concurs alături de administratorul revistei concurente DirtBike, Costi Iordan, oferindu-i support moral când era nevoie. „Mi-a plăcut foarte mult să merg alături de Costi”, spune el. „A fost o zi excelentă cu vreme excelentă și traseu frumos. E drept că amândoi trăgeam tare, doar era concurs, însă în același timp am povestit aproape tot drumul despre ciclism și biciclete. DirtBike fiind îndreptat mai mult spre latura «Gravity» am reușit să aflu de la el mai multe despre ce se mai întâmplă la noi în țară cu downhill-ul și enduro, discipline care mă interesează de asmenea. Țin să-l felicit pe Costi pentru reușita la Bikeathon, el concurând pe o bicicletă enduro, foarte performantă, dar mai puțin potrivită pentru cross country”.

La Bikeathon 2018, 730 de bicicliști au pedalat pentru cele 16 proiecte înscrise pe platforma de strângere de fonduri implementată de Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului. Suma mobilizată până acum este de 161.756 lei, obținută din proiecte, sponsorizări și donații. Anul acesta, peste 350 de susținători au ales să contribuie financiar la Bikeathon.

Donații încă se mai pot face până pe data de 30 iunie 2018. Nu uita că prețul pentru plantarea unui puiet de brad, fag, paltin, anin, scoruș, ulm sau molid este de doar 5 lei. Ajută și tu la reîmpădurirea Făgărașulului cu o donație aici.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

14 − 2 =