Argeş Autumn Race Report: Dincolo de limite şi înapoi la adăpostul lor

2

Parcul Trivale, Piteşti, este locul unde pentru mine şi pentru mulţi mountain-bikeri mai mult sau mai puţin amatori începe şi se termină sezonul de pedalat la curse. Fiind vorba despre primul meu sezon complet de MTB, mi-am dorit foarte mult să-l închei cu un podium în categoria de vârstă (30-39 de ani), scop pentru care m-am antrenat destul de susţinut şi mi-am canalizat resursele financiare în pregătirea bicicletei, vajnicul Boommax, care după cele saisprezece curse din acest an a început să se dea semne de slăbiciune. Socoteala de acasă nu se potriveşte însă cu cea din târg, dar chiar şi fără podiumul mult visat, Argeş Autumn Race a fost pentru mine probabil cea mai intensă cursă a sezonului.

Dar, înainte să sărim în focul acţiunii, trebuie să dăm un thumbs up pentru organizatorii Argeş Autumn Race, pentru că ei transformă an de an Parcul Trivale într-o grădină a diversităţii ciclistice: de la covor de frunze de toamnă, la gheaţă, zăpadă, noroi, hard-pack, de toate am văzut la această cursă multi-anotimp, iar acum când să crezi că lucrurile au intrat pe un făgaş previzibil, iată că WarpSoft si ciclism.ro vin cu un nou traseu pe care presară fără milă mai toate ingredientele piperate ale unui Cross Country pe cinste!

Aşa se face că am înghiţit în sec când am văzut urcarea principală, la capătul liniei drepte, care îmi scăpase cu graţie vineri, la recunoaşterea solitară a traseului. Faptul că am reuşit să o parcurg integral pe bicicletă la încălzire mi-a mai adus inima la loc, m-am aşezat în prima linie la start, am apucat să mai mormăi ceva atunci când la „doi” pedalele erau intrate în SPD-uri şi plutonul se punea în mişcare şi… iată-mă pedalând de zor în fruntea sa! O senzaţie de ireal mă cuprinde în timp ce mă apropii de intrarea în pădure, cot la cot cu primii rideri, dar vraja se rupe când trec pe pionul cel mai mic şi lanţul începe să trosnească. Destul de enervat, pentru că şi lanţul şi pinioanele au mai fost folosite doar la recunoaşterea traseului şi nu sunt tocmai piese entry-level… Pedalez mai departe şi reuşesc să trec de toţi riderii care se încurcă în cel mai bun stil XC pe rădăcini, rămân în control pe urcarea pe pietre ude, mă trezesc pe o coborâre întortocheată, printre copaci, pe curbă de nivel, după care intru pe un drop, doi rideri se stânjenesc reciproc pe buza acestuia, trec şi de ei intru pe linia dreaptă şi încep să pedalez de parcă m-ar urmări o echipă bine antrenată de recuperatori de credite, mai depăşesc un rider, după care începe chinul urcării, cu rideri rămaşi pe lângă bicicletă de la tura lungă şi Dan Sârdan care vine tare din urmă, de neoprit. Voi reşi să mă ţin de el sau e un… pod prea îndepărtat? Spectatorii de pe urcare fac un zgomot atât de asurzitor, mă dor urechile, dar e bine pentru că aşa pot uita de pulsul care e probabil în zona roşie. Team mangeul NoMad Merida se îndepărtează încet şi sigur, iar eu încep să negociez cu organismul să mă ajute să o ţin tot aşa 90 de minute. E groasă, sunt într-o zonă nouă de efort, nu am mai tras la nici o cursă aşa şi trebuie să o scot cumva la capăt.

Fiţi pe pace căci nu o să descriu toate virajele, emoţiile şi semnalele de alarmă venite din străfundurile organismului care m-au încercat pe întortocheatul circuit pregătit de organizatori, deşi acesta a fost atât de antrenant încât sunt extrem de tentat să o fac… Ok, hai să pomenesc totuşi de ieşirea de pe podeţul de lemn, prin şant pe aleea de asfalt, rădăcinile de la stăvilar, ochii căscaţi pentru covorul de frunze alunecoase şi desigur, zona cea mai vânată de fotografi, treptele, pe care am reuşit să le abordez foarte „matur”, fără să îmi asum riscuri inutile.Păcat însă că la coborârea cu „şanţ”, cea unde exista şi o buclă în traseu, deşi nu eram presat de nimeni, am decis că mergeam prea încet şi am încasat o trântă cum numai la pubertate am mai reuşit, bicicleta mi-a aterizat pe spate, crăpându-mi ecranul mobilului de serviciu şi chiar mai grav, un gel de 10 lei bucata. Din fericire am scăpat intact, dar când să plec mai departe am constatat cu groază că aveam cablurile de la frâne şi schimbător înfăşurate în mod straniu în jurul headtube-ului. Am tras eu o vreme de ele, neputincios, gata să izbucnesc în plâns, ca un copil rămas fără jucărie, dar din fericire, domnul Eugen Tămârjan, care a surprins şi un foarte interesant instantaneu cu isprava mea, a propus să operăm puţin cu o cheie inbus. Scot o nouă „ancoră” din marsupiul de care nu mă despart la curse, un multi-tool şi privesc uimit cum domnul Eugen descurcă situaţia, la propriu şi la figurat. Fără dânsul eram pierdut, aşa că îi adresez un mare mulţumesc!

Nu vă ma plictisesc decât cu un mărunt detaliu hazliu: după o cursă fără lanţ şi o cursă cu parteneri făcută solo, iată acum am bifat o cursă cu numărul invers, căci aşa a rămas după „migraţia” cablurilor. Mă bucur că am ajuns la finiş cu bine şi că am putut lua notiţe despre cum e să rulezi cu turometrul la roşu un tur de XC, pentru ca sezonul viitor să pot pedala la fel de eficient, însă la o turaţie mai mică. Urmează o lună de pauză, apoi un 29-er, un abonament la piscină, după care voi putea liniştit pune întrebarea: „Când e programată Argeş Winter Race?”

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentRAM CT.BD
Articolul următorSwiss Eye Skyhawk
Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 150 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

2 COMENTARII

  1. ” Fiţi pe pace căci nu o să descriu toate virajele… ”
    Pai de ce ? Abia asteptam asta. Chiar cu riscul de a ne intrista si mai tare, astia care nu am putut ajunge.
    Cred ca a fost o cursa extraordinara si mor de ciuda ca nu ajuns.
    Dar multumim pentru relatare, foarte alerta, cu detalii si maruntisuri. Nota 10. Daca era povestita Toata cursa in stilul asta in secunda urmatoare ma urcam pe bicicleta si intram in prima padure ce imi iesea in cale. Ma rog, asta o sa fac si acum.
    Multumesc de imbold 🙂 si de articol.

  2. multumesc pentru apreciere si ma bucur ca relatarea mea a produs un astfel de efect activator 🙂 spor la pedalat, sper sa ne vedem la Arges Winter Race!

LĂSAȚI UN MESAJ