Acum citesti
Cube la Eurobike 2009

noutati_eurobike

Printre cei mai importanti expozanti prezenti la Eurobike 2009 s-a numarat si Cube, producatorul german bucurandu-se in ultima perioada de o popularitate crescanda in randul riderilor. Asta, datorita marketingului foarte agresiv si imaginii pe care Cube a reusit sa si-o cladeasca in decursul ultimilor 3 ani. Bicicletele producatorului se remarca prin paintwork-ul bicicletelor, aceasta fiind unul dintre atuurile principale ale companiei cu care reuseste sa cucereasca un client dupa altul. Daca ne gandim si la faptul ca politica de preturi este una mai mult decat rezonabila, mai ales pentru modelele entry-level, poate fi numit unul dintre cei mai de succes producatori de biciclete la ora actuala.

Cube a adus la EuroBike 2009, toate modelele anului viitor. Majoritatea au paintwork-ul schimbat, unele modele au cunoscut un upgrade la capitolul componente, iar altele au fost complet reconcepute pentru 2010. Cea mai importanta lansare de la standul Cube a fost modelul Stereo, fiind atat in centrul atentiei presei cat si al vizitatorilor. Pentru toti fanii all mountain-ului, modelul Stereo este acum disponibil si cu cadru de carbon, care cantareste cu 400 de grame mai putin decat modelul realizat din aluminiu. Cube i-a montat si o furca noua cu o cursa mai mare Talas 32 cu o cursa de 150 de mm, iar pe spate un amortizor (tot Fox, evident) cu o cursa de 140 de mm. Cablurile au fost si ele mascate prin interiorul cadrului, acesta fiind un nou trend al producatorilor, aplicat pentru bicicletele high-end. Greutatea totala a bicicletei este de 11,5 kg, o cifra excelenta daca ne gandim ca este un full suspension de all mountain.

Cu ocazia Eurobike 2009 a fost prezentat si modelul de entry level cu cadru de carbon Reaction. Pretul acestuia porneste de la 1.600 de euro si se incheie undeva la 2.500 de euro, un cost nu tocmai mic. Cadrul acestuia catareste doar 1150 de grame si geometria este gandita pentru o furca cu o cursa de maxim 100 de mm. O bicicleta destinata exclusiv Cross Country-ului. Modelele AMS si AMS 125 au fost si ele reimprospatate beneficiind acum de o noua bascula, dezvoltata de curand de cei de la Cube : „size tuned kinematics”, reprezinta faptul ca indiferent de marimea cadrului, cursa amortizorului este aceeasi.

Modelele cunoscute pe piata romaneasca, precum ACID, LTD Comp, Attention, Analog sau AIM, n au cunoscut modificari revolutionare, acestea limitandu-se la un paintwork cu totul nou. Gama de piese a ramas aceeasi, cu mentiunea ca beneficiaza de un upgrade de piese pe 2010. Modelul AIM beneficiaza tot de foarte cunoscuta furca XCM, doar ca producatorul a anuntat ca aceasta a suferit schimbari, fiind mult mai fiabila. Primele teste cu aceasta furca o sa ne confirme sau infirme afirmatiile celor de la Cube. In concluzie, Cube s-a prezentat in forta, cu un stand mare si cu foarte multe modele expuse, inclusiv cursiere. Probabil si anul ce urmeaza va fi un an bun pentru Cube, in conditiile in care la nivel global vanzarile de biciclete au scazut cu aproximativ 8% datorita crizei financiare.

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

seventeen − nine =