Devron lansează în premieră o bicicletă electrică și noile Riddle/Zerga

0

eb-sus

Bicicleta va fi disponibilă doar pentru export în primă fază, urmând ca apoi o decizie să fie luată în ceea ce privește piața din România. Modelul va purta denumirea de Riddle, însă cadrul va fi diferit de Riddle-ul cu care deja ești familiarizat: țevi diferite, integrare a motorului electric și un ampatament o idee mai lung sunt câteva din diferențe. Modelul expus în cadrul Eurobike, era echipat cu un schimbător de pinioane Shimano Deore, frâne Tektro Auriga, anvelope Rubena și o furcă de la Rock Shox. Alte informații despre capacitatea motorului sau autonomie vor fi adăugate în acest articol pe măsură ce le vom primi de la producător.

Îmbucurător este faptul că cei de la Devron au îmbunătățit gama Riddle și Zerga, acestea fiind acum disponibile în culori noi și mult mai atractive. Pe de altă parte, este de notat faptul că va exista un nou model de vârf, Riddle R7.7 (foto jos versiunea cu roți de 29 inch), echipat cu o furcă Rock Shox Recon Air cu o cursă de 120mm, sistem de transmisie Sram GX 2×11 și frâne Sram DB5 cu discuri de 180mm.

devron-2016-13

Un model cu o echipare Sram GX va exista și în gama Zerga, fiind vorba despre versiunea D5.7. Acesta va avea însă o transmisie 2×10, o furcă Rock Shox Recon pe arc și frâne Tektro, cu discuri de 180mm.

devron-2016-12

Versiunea de bază din gama Riddle va fi reprezentată de modelul H0.7, disponibil în două culori și echipat cu o furcă Zoom, schimbătoare Shimano Tourney, frâne WinZip mecanice și un sistem de transmisie 3×7. O alternativă 29er va exista sub denumirea de H1.9, însă echiparea va fi diferită.

devron-riddle-7

Toate versiunile prezentate mai sus vor fi echipate cu roți de 27.5 inch, lucru de care poți să-ți dai seama foarte ușor din denumirea modelelor (.7). Bicicletele cu roți de 29 vor avea denumirea de .9, fiind și cazul lui R7.9, echipată similar cu modelul R7.7.

Totodată, cei de la Devron vor lansa și un nou single speed, pe care-l poți admira în fotografia de mai jos. Acesta va purta denumirea de Urbio U2.8, iar alături de cruiser-ul Urbio 2.6 și de fixie-ul FX0.8 va completa oferta Devron pe piața bicicletelor de oraș.

devron-2016-10
Cruiserul, disponibil în două culori: negru și alb.
devron-urbio
Pentru distanțe mai mari în oraș, noul Urbio.

devron-fixie

Tot în cadrul standului DHS, am putut admira și noul Terrana full-suspension, alte informații despre acesta urmând a fi date publicității în curând.

devron-2016-1

Pe scurt, am văzut o gamă Devron mai largă, care cuprinde acum atât biciclete de munte, cât și electrice sau de oraș. Culorile sunt mult mai atractive în realitate decât în fotografii, iar prețurile ar urma să fie la fel de atractive ca și până în prezent. Important este însă că există o evoluție de la an la an, un lucru bun pentru un brand românesc care nu are concurenți chiar ușor de devansat, mai ales pe cei din Europa de Est.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ