Acum citesti
Bicicleta de triatlon Diamondback Serios abordează diferit aerodinamica

Arată trăsnet, dar constructorii săi spun despre aceasta că nu doar factorul de intimidare ar trebui apreciat. Diamondback a lansat cea mai recentă bicicletă de triatlon/contratimp a sa, Serios, după elaborate și numeroase teste aerodinamice, dar și după ample consultări cu alți specialiști din industria velo.

diamnod

Țevile puternic aplatizate nu doar că atrag atenția aproape instant,  dar reprezintă și principala diferență dintre Serios și restul concurenților săi, cel puțin conform spuselor producătorului. Echipa de dezvoltare, compusă atât din ingineri Diamondback, cât și din oameni de la HED Cycling și Kevin Quan Studios, susține că țevile plate sunt mult mai eficiente aerodinamic, fără a intra în detalii prea mult însă. Totuși, un mic amănunt ne împiedică să credem că avem sub ochii noștri abordarea supremă în materie de aerodinamică și anume faptul că Serios servește atât ca bicicletă de contratimp, cât și ca bicicletă de triatlon. Chiar dacă foarte asemănătoare, există o diferență fundamentală între cele două categorii în sensul că bicicleta de triatlon, din motive obiective, așează ciclistul într-o poziție mai relaxată. Și cum poziția relaxată stă la un pol opus față de aerodinamică, devine o artă foarte fină echilibrarea celor două aspecte.

Pe de altă parte, Serios apelează și la artificii aerodinamice mai larg uzitate, precum zona ghidonul și tija de ghidon integrate în cadru, cu deosebirea că în acest caz, avem de-a face cu un head tube puternic supradimensionat (ați ghicit dacă v-ați gândit la supra-aplatizare), în care se adăpostesc cablurile de frână și schimbătoare. Un alt atu al Serios îl reprezintă plaja largă de poziții care pot fi alese, aici ieșind în evidență cele 4 distanțiere (2x10mm și 2x15mm) aflate pe gâtul furcii, cu care te poți juca, amplasând ghidonul la înălțimea dorită. Probabil că într-un fel sau altul acest lucru interferează cu aerodinamica și parcă nu am merge complet pe mâna producătorului care spune că o poziție înaltă a ghidonului nu bruiază de loc coeficientul de frecare cu aerul. Tot în materie de reglaje poți alege între cele 3 dimensiuni ale tijei de ghidon, de 95/105/115mm.

Un alt aspect interesant legat de Serios este amplasarea frânei de față. Dacă în mod normal o bicicletă cu veleități aerodinamice ar avea frâna respectivă integrată în furcă sau măcar amplasată în spatele acesteia, echipa de dezvoltare a bicicletei în cauză a montat-o în cel mai convențional mod cu putință. Explicația ne-o dă tot colectivul de muncă, inginerii subliniind că curenții de aer generați de mișcarea de rotație a roții de față anulează în respectiva zonă curenții care se opun atunci când bicicleta înaintează. Și noi auzim această teorie pentru prima dată, dar nu avem vreun dubiu că dacă este corectă va fi curând și la scară largă adoptată de către alți producători.

Diamondback a arătat compasiune pentru bugetele pasionaților de triatlon/ciclism și oferă Serios în 3 versiuni de echipare, toate centrate în jurul aceluiași cadru realizat din carbon unidirecțional și disponibil în 4 mărimi (50, 54, 56 și 58cm) și a furcii tot din respectivul material. Așadar, pentru buzunare mai strâmte există Serios S, echipat Shimano 105, pentru ziua de salariu avem Serios F cu setul electronic Shimano Ultegra Di2, iar cei aflați în pragul unei sărbători cu adevărat speciale își pot îndrepta atenția spre Serios AF, înzestrat cu imbatabilul Shimano Dura-Ace.

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

4 × 2 =