Colecţia Kross Trail 2016

0

Soil-3Kross Soil este ultimul proiect a celor de la Kross. Este cel mai performant sistem al lor în istoria de 25 de ani a firmei. Soil va determina direcţia de dezvoltare a designului noilor modele. Este deci o consecinţă a efortului companiei de a armoniza toată colecţia şi de a transfera DNA-ul Kross la fiecare model.

kross design eb2015_2Scopul proiectanţilor a fost să creeze o bicicletă completă care să ruleze pe potecile de MTB echipată cu soluţii moderne, inima acestora fiind sistemul de suspensie RVS, dezvoltat tot de ei. Introducerea geometriei variabile, pentru ca bicicleta să poată fi reglată pentru orice condiţii, a fost o mare provocare.

render_2Munca la Soil a început imediat după prezentarea bicicletei Kross de enduro – Moon. Primul scop al proiectanţilor a fost să regleze suspensia RVS pentru cursă de 130 mm fără să piardă din calităţile sale de la modelele anterioare, cum ar fi sensibilitatea suspensiei şi frânarea activă (suspensia nu se întăreşte la frânare).

render_1După doar câteva luni de la începutul proiectului, datorită tehnologiei de imprimare 3D, echipa de dezvoltare a produs primul prototip, pe care au putut să testeze real funcţionarea suspensiei cu cursă de 130 mm. În acelaşi timp cu munca pentru proiectarea suspensiei, a avut loc şi proiectarea secţiunilor şi formei tuburilor care vor fi folosite la modelele din colecţia 2016.

Soil_rapidDupă un an de muncă grea a proiectanţilor şi constructorilor, după consultări cu sportivii ce colaborează cu Kross, versiunea finală a fost creată, întâi în tehnologie de printare 3D, apoi din materialele finale.

DSC_7709Cea mai importantă caracteristică a lui Soil este posibilitatea de schimbare a geometriei prin utilizarea a două tipuri diferite de link. În modul de funcţionare de bază, numit “t-trail”, Soil are instalat un link ce o face o bicicletă versatilă de trail, cu unghiul furcii de 68 de grade şi a tijei de şa de 76 de grade. Datorită acestor unghiuri, ciclistul pedalează mai eficient, urcarea şi virarea sunt mai eficiente şi monoblocul e poziţionat mai sus pentru a nu se lovi de bolovani şi rădăcini.

kross_info_rvs_2016_v1Comportamentul bicicletei se schimbă când se foloseşte link-ul “ex-trail”. Unghiul furcii de 67 de grade şi a tijei de şa de 75 de grade dezvăluie cealaltă faţă a lui Soil. Datorită unghiurilor mai deschise şi a centrului de greutate coborât, bicicleta coboară mai bine, trece mai uşor peste obstacole şi este stabilă la viteze mari pe teren denivelat. Sistemul folosit este la alegerea utilizatorului. Datorită faptului că fiecare Soil va veni şi cu link-ul suplimentar, vom fi capabili să modificăm bicicleta după stilul nostru de mers şi după potecile pe care vrem să le cucerim.

DSC_8039Kross intră astfel într-o nouă categorie, cea a bicicletelor de trail şi pregăteşte 8 modele proiectate pentru a fi folosite pe single track. La cele trei modele Soil din gamă, se va alătura Dust, o versiune rigidă a lui Soil, disponibilă de asemenea în trei versiuni. Vor mai exista încă două modele, dar care nu au fost dezvăluite.

Atât Dust cât şi Soil vor avea cursă de 130 mm. Modelul rigid va avea una dintre cele 3 furci Rock Shox: Recon pe modelul 1.0, Sector pe 2.0 şi Revelation pe modelul de top 3.0. Versiunea de bază a lui Dust este proiectată pentru cei care îşi încep aventurile pe poteci de munte. Ea va veni echipată cu transmisie Acera/Alivio, angrenaj Deore şi frâne hidraulice Avid DB1. Dust 2.0 dispune de o combinaţie de Deore şi SLX cu frâne Avid DB3. Cel mai impresionant model va fi Dust 3.0, cu transmisie cu 11 pinioane SRAM GX1, frâne Avid DB5 şi tijă de şa reglabilă RockShox Reverb Stealth.

DSC_8516Soil începe ca preţ unde se termină gama Dust. Versiunea de bază 1.0 va fi echipată cu suspensii Rock Shox – furcă Sector şi amortizor Monarch. Toată echiparea va fi din gama Shimano Deore. Versiunea intermediară va fi echipată cu furcă Revelation şi amortizor Monarch, frâne Avid DB5 şi transmisie Shimano Deore/SLX, dar şi cu tijă de şa reglabilă Reverb Stealth de la RockShox şi cu roţi DT Swiss M1900.

DSC_8447Ca şi Dust, şi cel mai performant model Soil va fi echipat cu transmisie cu 11 pinioane. Astfel, Soil va avea transmisie X01 şi frâne hidraulice Giuda RS. Suspensiile vor fi de la Fox Racing, respectiv Factory 34 cu Kashima pe faţă şi Float cu sistem EVOL şi Kashima pe spate. Configuraţiile complete le veţi putea vedea pe site-ul www.kross.pl

În final, puteţi vedea un film de prezentare a modelului Soil:


 

 

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentCe așteptări poți avea de la furcile entry-level?
Articolul următorCabana Omu, venim: Cannondale Slate în varianta finală!
Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ